Româncă moartă în Italia la numai 23 de ani, după patru zile de comă în spital

O tânără de naționalitate română, în vârstă de numai 23 de ani, a murit la secția de terapie intensivă a spitalului din Pavia după ce a fost internată în comă alcoolică, relatează Il Giorno.

În după amiaza zilei de sâmbătă, 2 octombrie, a fost găsită de echipajul sanitar de la 118 la domiciliul unei cunoștințe, în cătunul Cassino Po di Broni, provincia Pavia (Lombardia), în comă alcoolică.

Tânăra, rezidentă în localitatea Portalbera, a murit în noaptea dintre marți și miercuri, 6 octombrie, în secția de terapie intensivă a Spitalului San Matteo di Pavia, unde fusese internată cu prognostic rezervat.

Salvarea a fost chemată de prietenul său, în casa căruia se afla fata în momentul în care s-a simțit rău. Medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața, dar situația sa a fost una foarte gravă încă de la început. Probabil tânăra, pe lângă consumul de alcool, a făcut uz și de alte substanțe interzise.

Distribuie acest articol