O româncă, model de integrare în Italia. Împreună cu două prietene italiene este proprietara unui bar din Florența

Un bar-tutungerie din Florența este gestionat în totalitate de femei, trei la număr, printre care și o româncă de-a noastră. Se numesc Alina Elena Capraru, Irene Becagli și Luisa Strozza, trei prietene care au devenit și partenere de afacere.

Barul-tutungerie „Da Quei Tre”, se află în via Novoli57h și este deschis în fiecare zi, de luni până sâmbătă. Pe lângă obișnuita cafea, barul pune la dispoziția clienților și mâncăruri diverse, salate, produse de patiserie, sucuri naturale de fructe (fresh), bilete și abonamente pentru mijloacele de transport în comun, cartele telefonice, reîncărcări postepay, timbre fiscale ș.a.

„În România, după liceu, m-am înscris la facultatea de medicină”, a povestit Alina Capraru conform La Nazione. „Apoi am venit în Italia și am găsit un loc de muncă ca barman. A fost dragoste la prima vedere, îmi place tare mult această meserie. Uneori, când văd vreun client trist, demoralizat, îl provoc să vorbească cu mine și văzându-l apoi plecând cu un zâmbet pe față mă face să mă simt bine”.

La Alina, Irene și Luisa se servește amestecul de cafea Royal. „O cafea foarte apreciată. De unsprezece ani oferim doar asta”, au spus zâmbind cu mândrie proprietarele barului respectiv. „Cafeaua este mândria locului nostru mic”, au adăugat ele.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Clientela lor este foarte diversă, formată din mulți rezidenți, dar și multe persoane aflate în trecere.

„În ultima perioadă au reînceput să ne treacă pragul clienți vechi”, a mărturisit Alina. „De doi ani practic s-au închis acasă și nu au mers în locuri publice. Avem norocul să fim lângă supermarket, o zonă foarte traficată.”

Sursa foto: Pagina Facebook „Da Quei Tre”

„Zona barului nostru s-a îmbunătățit foarte mult, cartierul a devenit mai frumos și are mult potențial”, a mai spus românca noastră.

Despre viitor Alina a declarat: „Din păcate, pandemia nu s-a terminat. Cea mai mare teamă pe care o am e că nu voi putea să-mi păstrez angajații.”