Româncă, model de succes în Italia: „Am lucrat și ca badantă, trebuie să știi să faci și altceva în afară de modeling”

Daniela Niculăesei, o tânără de 28 de ani originară din comuna Tudora, județul Botoșani, a devenit un model de succes în Italia, defilând pentru case de modă renumite din Italia, Franța sau Marea Britanie și apărând în reviste de prestigiu.

În ciuda succesului său ca model, românca nu s-a sfiit să recunoască faptul că în pandemie a lucrat și ca badantă.

Cu ochii albaștri și părul blond, Dana, cum îi spun prietenii, a plecat în Italia la vârsta de 10 ani împreună cu familia sa, reușind să se integreze cu succes în noua casă din Sicilia, relatează Botoșani News.

Captură de ecran 2024-01-26 182313
Daniela Niculăesei. Sursa foto: Botoșani News

În timpul școlii a fost descoperită de o agenție de modeling, începând o carieră impresionantă în acest domeniu.

A lucrat cu designeri de top precum Raffaella Curiel, Lorenzo Riva, Marco Bologna, Giada Curti, YKK, Atelier Emè și a fost prezentă în publicații ca Vogue, Bazar, Elle, MARIE CLAIRE Italia, LEIStyle și Glamour.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tatăl său lucrează la o firmă de securitate, iar mama sa are grijă de bătrâni, muncă pe care a făcut-o și ea în perioada pandemiei

Pe lângă cariera sa în modeling, Dana a demonstrat o etică de muncă remarcabilă, lucrând chiar și ca îngrijitoare de bătrâni în timpul pandemiei de Covid-19.

„Trebuie să știi să faci și altceva în afară de modeling”, a afirmat ea, subliniind importanța muncii și a independenței financiare, valori învățate de la părinții săi:

E frumos pentru că ai ocazia să cunoști foarte mulți oameni (ca model -n.r.), să vezi diferite locuri, dar sunt ore destul de multe de muncă, dar bineînțeles că nu se compară cu munca în fabrică sau să ai grijă de un bătrân. Am făcut și asta și știu cum e.

Am vrut să rămân cu picioarele pe pământ, am ales să muncesc și în domeniul acesta, să știu cum e. Am îngrijit bătrâni pe perioada de Covid. Trebuie să știi să faci și altceva în afară de modeling”, a mărturisit Daniela.

Captură de ecran 2024-01-26 182242
Daniela Niculăesei. Sursa foto: Botoșani News

Deși a avut o carieră de succes în modeling, Dana nu a renunțat la pasiunile sale, cum ar fi fotbalul. Între timp, a obținut și o diplomă de inginer alimentar și lucrează în acest domeniu.

Cu o înălțime de 1.80 m, ea mărturisește că nu a fost întotdeauna adeptă a tocurilor și dietelor, preferând să rămână fidelă originilor și gusturilor sale. Este convinsă că nu ar putea renunța niciodată la sarmale.

Viața în Italia nu a fost întotdeauna ușoară pentru Dana, care a întâmpinat și momente de discriminare din cauza originii sale române.

În ciuda acestor provocări, ea a rămas mândră de rădăcinile sale și a reușit să se înconjoare de oameni care o apreciază pentru ceea ce este:

La început nu a fost deloc ușor pentru că era și perioada în care rasismul față de români era ieșit din comun. Fiind copil, să vezi toată ura aceea nejustificată, te face să trăiești cu frica aceea de oameni. Mie nu mi-a fost niciodată rușine să spun că sunt româncă. Nu am de ce. Sunt mândră de originile mele.

Dar, fiind copil, le trăiești altfel pentru că nu înțelegi adevăratul motiv pentru care alți copii sau părinții lor se uită urât la tine.

La liceu, am învățat foarte bine la școală, și o profesoară mi-a zis că nu e vina ei că m-am născut româncă, că nu mi-a pus 10 pentru că nu e de ajuns să fii blondă și cu ochii albaștri ca să ai totul în viață”, a povestit conaționala noastră.

photo_2024-01-26_19-00-19
Daniela Niculăesei. Sursa foto: Botoșani News

Daniela Niculăesei nu uită de locul său natal, Tudora, pe care îl consideră un refugiu pentru liniștea și bucuria pe care i-o oferă.

Are ca prieteni oameni frumoși, inimoși, care o apreciază pentru ceea ce este, italieni, români, de toate națiile.

Pe mulți dintre ei i-a dus acasă, la Tudora. Le-a arătat de unde a plecat ea și i-a făcut să se îndrăgostească de acele locuri:

Acolo sunt persoanele cu care am crescut, acolo sunt prietenii de-o viață, acolo e locul în care mă reîncarc de energie. Într-un fel sau altul, a rămas locul în care m-aș întoarce în orice moment. Nu este ceva care să nu îmi placă.

Tudora este locul meu de suflet. Am acolo oameni la care eu țin enorm de mult și ei țin la fel de mult la mine, oameni cu care am împărți și ultimul colț de pâine”, a spus ea cu afecțiune.

Povestea Danielei Niculăesei este un exemplu de ambiție, muncă și succes, demonstrând că, indiferent de origini, cu determinare și pasiune, orice vis poate deveni realitate.

Distribuie acest articol