Româncă ucisă de partener într-un bar din străinătate. Bărbatul a împușcat-o de două ori

O femeie în vârstă de 63 de ani, originară din România, a fost ucisă joi, 24 august 2023, prin două împușcături de pistol, în timp ce avea o întâlnire cu partenerul său într-un bar din localitatea franceză Saint-Étienne, regiunea Rhône.

Se pare că femeia avea intenția de a-l părăsi pe bărbatul de 71 de ani, de origine siriană, cu care se întâlnise.

Acesta a fost reținut pe loc și pus sub acuzare pentru uciderea partenerei, relatează ziarul Le Progres.

Conform declarației oferite de Parchetul din Saint-Étienne pentru AFP, cuplul, care intenționa să se despartă după opt luni de conviețuire, stabilise această întâlnire în barul unui hotel din Saint-Étienne.

Femeia a fost împușcată de două ori, în torace și ceafă, de către partenerul său cu o armă de foc, ceea ce a condus la decesul ei imediat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sursele ziarului Le Progrès au indicat că tensiunile dintre cei doi au crescut în ultimele săptămâni.

Într-o încercare de a se îndepărta de partener, conaționala noastră se refugiase la familia sa din România. Cu toate acestea, bărbatul a urmărit-o și s-a cazat într-un hotel din apropiere.

Fiicele româncei i-au sugerat să îi returneze cheile apartamentului fostului partener, dar să evite contactul direct cu el. Cu toate acestea, ea a acceptat întâlnirea în barul respectiv.

După incident, autorul împușcăturilor a fost reținut rapid de poliție, fără a opune rezistență. Inițial, starea sa de sănătate a necesitat spitalizarea, la solicitarea unui medic psihiatru.

Ulterior, sirianul de 71 de ani fost prezentat în fața unui judecător. Procurorul adjunct, André Merle, a menționat că bărbatul, nu a fost cunoscut anterior pentru fapte de violență.

Distribuie acest articol