Românce din Italia primeau Venitul de Cetățenie deși aveau trei mașini și două dube

Trei tinere de naționalitate română primeau în Italia venitul de cetățenie, un ajutor social care poate ajunge la 780 de euro lunar, deși situația materială pe care o aveau nu demonstra că aveau nevoie de acesta. Cele trei erau rude între ele și dețineau trei autoturisme și două dube.

În urma cercetărilor, efectuate de Parchet în colaborare cu Inspectoratul de Carabinieri din Chieti, au permis să se constate că femeile, dintre care două aveau antecedente penale, sunt rude între ele, locuiesc în aceiași clădire, împreună cu soții și copiii lor, pentru un total de 11 persoane.

Pentru a obține subvenția de stat au completat declarația unică (ISEE) cu date false cu privire la domiciliul exact și componența nucleului familial și nu au declarat că dețin autovehiculele respective.

În mai bine de un an au încasat 20 de mii de euro, pe care vor fi nevoite să-i returneze statului italian. Investigațiile carabinierilor din Miglianico continuă pentru a stabili dacă cele trei femei au beneficiat ilegal și de alte subvenții suplimentare.

Distribuie acest articol