Români în Italia: Bonus creșă 2024. Sprijin financiar pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani

Familiile din Italia, inclusiv românii rezidenți, au oportunitatea de a solicita Bonusul pentru creșe 2024, o măsură de sprijin financiar destinată părinților cu copii de până la 36 de luni.

Această inițiativă permite solicitarea unui ajutor financiar de până la 3.600 de euro pe an, în funcție de venitul familiei exprimat prin indicatorul Isee și de cheltuielile efectuate pentru creșă.

Instituția responsabilă de gestionarea acestui program, Institutul Național de Protecție Socială (Inps), a publicat o circulară prin care informează despre procedurile de aplicare, beneficiari eligibili, sumele disponibile și termenele limită.

Conform Inps, toți părinții care au copii cu vârsta de până la 3 ani pot beneficia de acest sprijin financiar.

Cererea pentru bonus trebuie depusă de către părintele sau persoana care are în grijă copilul și care suportă direct costurile pentru serviciile de creșă, fie că este vorba de instituții publice sau private.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De asemenea, programul este deschis și pentru părinții ai căror copii vor împlini trei ani în cursul anului 2024, cu precizarea că aceștia pot solicita ajutorul financiar doar pentru lunile de la începutul anului, până în august.

Valoarea bonusului variază în funcție de venitul familiei, astfel:

  • Pentru venituri Isee până la 25.000,99 euro, suma maximă disponibilă este de 3.000 de euro.
  • Familiile cu venituri Isee între 25.001 și 40.000 de euro pot accesa până la 2.500 de euro.
  • În cazul în care veniturile depășesc 40.000 de euro sau dacă familia nu dispune de un Isee valid, este disponibilă suma minimă de 1.500 de euro.

Există posibilitatea unui bonus majorat pentru familiile care au deja un copil sub 10 ani și care așteaptă nașterea unui alt copil în 2024, ajungând astfel la o sumă maximă de 3.600 de euro pentru aceste cazuri, în funcție de venitul Isee.

Pentru a aplica, părinții sau tutorii pot completa cererea direct pe site-ul Inps utilizând instrumente de autentificare digitală, cum ar fi Spid, Carta d’identità elettronica sau Cns, sau se pot adresa unui patronat.

Cererile pot fi depuse până la data de 31 decembrie 2024, iar plățile sunt programate să înceapă din 2 aprilie 2024.

Este necesar ca aplicanții să repete procedura pentru fiecare copil în parte și să furnizeze detalii despre cheltuielile efectuate pentru creșă.

Documentația necesară poate fi transmisă și după termenul limită pentru depunerea cererilor, dar nu mai târziu de 31 iulie 2025.

Distribuie acest articol