România – găsesc 3.200 de lei pe stradă (circa 700 de euro) și-i predau poliției. Doi copii de 12 ani, exemplu pentru adulți

Într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție din Prahova către Agerpres se relatează exemplarul gest a doi copii de 12 ani din localitatea Câmpina care au găsit pe stradă 3.200 de lei, pe care i-au predat polițiștilor fără nicio ezitare pentru a fi restituiți proprietarului de drept.

Potrivit sursei citate, cei doi copii s-au prezentat la sediul poliției din municipiul Câmpina în seara zilei de miercuri, 7 iunie 2017, în jurul orei 20:00, și au predat polițiștilor un fișic cu bani împachetați într-o bucată de hârtie. Numărând banii, agenții de poliție au constatat că este vorba de suma de 3.200 de lei, echivalentul a circa 700 de euro.

Micuții eroi au povestit polițiștilor că se plimbau cu bicicletele pe strada Zânelor din municipiul Câmpina și au găsit banii în parcarea din spatele unui bloc.

În urma verificărilor făcute de polițiști, s-a descoperit că banii aparțineau administratorului unei societăți comerciale din zonă.

S-a luat legătura cu administratorul firmei respective. Acesta a declarat că este posibil să fi pierdut banii când s-a urcat în maşină. Acum este plecat din localitate. Noi le mulţumim copiilor pentru gestul lor”, a declarat pentru Mediafax, Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova. Banii vor fi restituiți proprietarului de către polițiștii prahoveni în prezența unui martor, a mai adăugat aceasta.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Între timp, cei doi copii ne restituie nouă, adulților, încrederea într-un viitor mai bun și mai frumos pentru toată lumea.

Distribuie acest articol