România – Guvernul Grindeanu a fost demis în urma adoptării moțiunii de cenzură cu 241 de voturi „pentru”

Secretarul Camerei Deputaților și Senatului, Ioana Bran, a anunțat astăzi, 21 iunie 2017, că Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată cu  241 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”, informează Agerpres.

Conform precizărilor făcute de Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în urma adoptării acestei moțiuni, Guvernul Grindeanu este demis din funcție iar următorul pas este acela ca Parlamentul să aducă această situație la cunoștința Președintelui României, Klaus Iohannis, pentru desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.

Potrivit rezultatului constatat de Birourile permanente, moțiunea de cenzură a fost adoptată. Moțiunea de cenzură fiind adoptată, potrivit articolului 113 din Constituție, Guvernul este demis și, în conformitate cu prevederile articolului 91 din Regulamentul activităților comune, Parlamentul aduce de îndată această situație la cunoștința președintelui în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcția de prim-ministru“, a declarat Tăriceanu citat de Agerpres.

Distribuie acest articol