«Eu sunt Mihaela, o „curvă” din diaspora. Sunt în Italia din anul 2001, abia ce împlinisem 20 de ani, eram a doua fiică dintr-o familie de șase frați.
Locuiam la țară, tatăl meu, la doar 40 de ani era pensionar pe caz de boală, mama era cu treaba câmpului. Terminasem liceul și voiam să merg la facultatea de medicină, un vis care a rămas doar vis. Lipseau banii, lipsea strictul necesar pentru un trai decent. Mi se oferise posibilitatea de a pleca peste hotare, am împrumutat o groază de bani în perioada respectivă, toți cu dobândă. Cu speranța că voi reuși în viață. Nimic mai greu!
Am lăsat astfel familie, frate, surori, persoane dragi și multe lacrimi în urma mea. Am ajuns acolo unde toți gândim că pe străzi sunt „câinii cu covrigi în coadă”, iar ca prima surpriză cine mi-a promis că mă așteaptă la autocar, nu se prezentase. Panică totală! Nu știam limba, nu aveam unde să merg și plângeam întruna. În final, am găsit un băiețaș român care m-a ajutat pe moment.
Am avut primul loc de muncă: servitore la o familie foarte bogată, ei mâncau folosindu-se de tacâmuri de argint, câinele lor primea orez cu carne de curcan, iar eu… eu resturile ce rămâneau de la ei. Am lucrat două luni fără să primesc nici un ban spunându-mi mereu că au greutăți și că nu pot să mă plătească… Eu plângeam și-mi făceam curaj de una singură, iar atunci când puteam sunam acasă, le spuneam că totul e bine, că mă îngrășasem („ca barza în fălci”) dar nu era adevărat.
Am fugit, la scurt timp am găsit să lucrez ca „badantă” pentru o bătrână de 81 ani. Aici am primit primul salariu, de aici am început o viață normală. 11 luni și bătrâna a plecat la cer, am găsit apoi de muncă într-o fabrică de pantofi, mi-am luat căsuța mea, între timp m-am căsătorit și am avut 2 copii (2 fete), mândria mea!
Aici, după 17 ani de sacrificii, reușesc să le creez copiilor mei ceea ce eu nu am avut. Posibilitatea de a studia, cea mare la doar 12 ani vorbește 5 limbi străine, printre care și chineza. Este premiantă la pianoforte. În toți acești ani am perdut persoane dragi printre care tatăl meu, dar am reușit să creez un viitor mai bun copiilor mei, ceea ce România mea dragă nu mi-ar fi permis.
Am ales să rămân aici, în Italia, dar privind in urma mea mă doare foarte mult cât m-a costat această alegere. Nu trebuie să judecăm, fiecare dintre noi avem o povară de cărat pe umeri, din trecut, din prezent și pentru tot restul vieții.
„Curva”, care cu tot ce-a trecut prin viață, iubește România!»
Așteptăm povestea emigrării tale, oriunde în lume ai fi plecat, cât de greu sau cât de ușor ți-a fost când ai plecat în străinătate, ce dificultăți ai întâmpinat și când ai speranțe că te vei putea întoarce în țara ta natală, pe adresa de email contact@rotalianul.com sau ca mesaj pe pagina Rotalianul – Revista românului din Italia.
