Românii din Italia își radiază mașinile în țară. La Iași ghișeele de la Înmatriculări sunt luate cu asalt

La Iași, românii cu mașinile înmatriculate în România dar rezidenți în Italia își radiază mașinile pe capete, scrie Ziarul de Iași.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Înmatriculări şi Permise Iaşi au precizat că radierile au crescut foarte mult, iar în acest sens s-au putut efectua aceste proceduri la mai multe ghişee din instituţie.

„În Italia nu îţi mai dă voie să circuli cu numere de înmatriculare de România. Dacă te prinde, îţi confiscă maşina imediat. Te verifică dacă ai rezidenţă în Italia. Am mai întrebat pe cei care au venit în audienţă la mine. Au spus că poliţiştii italieni, cum văd o maşină cu numere de România, o trag pe dreapta, apoi îţi face control la sânge. De asta a crescut numărul de radieri la Iaşi. Sunt aproximativ 1.000 de radieri făcute în decurs de o lună, în comparaţie cu 100 sau 70 câte erau lunar. De asta ne-am şi dus mai departe cu programările la numerele provizorii. Pentru că sunt multe radieri. Am pus radieri şi la celelalte ghişee şi s-au mai liniştit un pic, nu mai există presiune. Mulţi dintre ieşenii care sunt cu maşinile în Italia şi-au pus pe curier actele şi plăcuţele de înmatriculare, apoi o procură şi au rezolvat problema”, a explicat comisarul şef Vasile Zacornea, şeful Direcţiei pentru Înmatriculări şi Permise Iaşi, pentru sursa citată.

Şeful de la Înmatriculări a mai explicat că ieşenii pot veni cu maşinile şi li se dau plăcuţe de înmatriculare temporare, valabile 30 de zile

„Procedura este simplă: maşinile sunt în Italia, şi vin cu actele şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare, iar cei care vor să plece de aici cu maşinile, le dăm numere temporare, de export, însă nu am avut cereri. Acestea sunt valabile 30 de zile. Asigurarea este pentru 30 de zile. Pe ei îi obligă să îşi schimbe numerele de înmatriculare deoarece, în Italia, asigurările costă foarte mult. De exemplu, la un autoturism cu numere de Iaşi şi asigurarea de România, costul este mai mic, însă aveau probleme şoferii italieni implicaţi în accident”, a adăugat Vasile Zacornea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În Italia este interzisă circulația cu o mașină înmatriculată în străinătate a cetățenilor care au stabilită reședința în această țară de peste 60 de zile. Este noua regulă a Codului rutier italian și este valabilă începând de marți, 4 decembrie.

Articolul 93 din Codul rutier italian, la articolul 1 bis prevede conform ultimelor modificări:
„Este interzis cetățenilor care au stabilită reședința în Italia de peste 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate.” De asemenea, interzice și conducerea mașinii unei rude sau a unui prieten care trăiește în străinătate.

Mașinile înmatriculate pe firme, luate în leasing sau închiriate pe termen lung de o societate străină pot circula în Italia fără limită de timp.

Distribuie acest articol