Românii din Italia, pe locul al treilea la banii trimiși în țară în primele opt luni ale anului

În primele opt luni ale anului 2022 românii din diaspora au trimis acasă 4 miliarde de euro, Italia situându-se pe locul al treilea al țărilor din care s-au primit cei mai mulți bani, după Marea Britanie și Germania, informează Digi24 care citează date BNR.

În total, din ianuarie și până în luna august inclusiv, s-au primit în țară 4 miliarde de euro, cu aproape 200 de milioane de euro mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Cei mai mulți bani au fost trimiși de românii din Marea Britanie, 897 de milioane de euro, urmați de cei din Germania, 796 de milioane, Italia cu 617 milioane de euro și Spania cu 310 milioane în primele 8 luni ale anului.

În primele 4 luni ale anului, cei mai mulți bani erau trimiși acasă de românii din Germania, urmați de cei din Marea Britanie, dar între timp situația s-a inversat deoarece „economia a continuat să crească în UE și în Marea Britanie și prin urmare veniturile încasate au fost mai mari, de asemenea datorită inflației au crescut și salariile, deci implicit veniturile”, a declarat Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România.

Banii primiți în România de la cei care lucrează peste hotare ajută economia pentru că finanțează contul curent care este într-un deficit substanțial, undeva la 10% din PIB, mai mult acești bani susțin familiile din România celor care lucrează în străinătate și ajută desigur consumul din țară și implicit creșterea economică din România. Economiștii spun că banii trimiși în țară ajută și la stabilitatea leului, pentru că susțin cererea prin schimbul valutar din euro în lei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La 1 ianuarie 2022, în Italia se aflau 1.080.000 de rezidenți români. Comunitatea românească este cea mai numeroasă, ea reprezintă 21% din totalul de 5.193.669 de străini din Peninsulă.

Distribuie acest articol