Cetățenia italiană, păreri pro și contra ale românilor din Peninsulă

Trăim în Peninsulă de ani de zile. Vrem sau nu vrem să obținem cetățenia italiană? 

Iată una din cele mai dificile decizii, atunci când trăiești într-o țară străină: aceea de obținere a cetățeniei acelei țări. Ce părere au românii din Italia, atunci când se vorbește despre posibilitatea de a deveni „italieni”? O postare pe subiectul „cetățenie”, publicată pe un grup de români din Peninsulă, a declanșat o adevărată avalanșă de comentarii „pro” și „contra”, între cei care își amintesc cu bucurie de momentul jurământului și cei care consideră gestul o „îndepărtare de propriile rădăcini”.

- Continuarea articolului după publicitate -

Statistic vorbind, mii de români devin, anual, cetățeni italieni. În 2019 (anul pentru care avem cele mai recente statistici), peste 10.000 de români au depus jurământul, obținând astfel a doua cetățenie. Cu toate acestea, chiar dacă românii constituie cea mai mare comunitate de străini din Italia (peste 1.100.000 de prezențe), ne aflăm abia pe locul patru în ceea ce privește numărul de „noi cetățeni italieni”, după albanezi, marocani și brazilieni. De remarcat, în plus, că procedura de solicitare este mai ușoară și mai rapidă pentru români, în calitate de membri ai Uniunii Europene.

Explicațiile par a fi multiple. Dacă unii conaționali își propun ca obiectiv să devină cetățeni italieni în cel mai scurt timp, alții nu s-au gândit niciodată să depună dosarul. Sunt convinși că se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, în România. Mai sunt și alte categorii, cum ar fi cea a cuplurilor mixte, sau a familiilor cu copii născuți în Italia: copiii au dobândit cetățenia la împlinirea vârstei de 18 ani, dar părinții și-au păstrat cetățenia română.

Ce spun românii din Italia? Am adunat mai multe păreri, ale unor români stabiliți în Peninsulă, pentru a înțelege mai bine raportul pe care îl au cu societatea italiană și motivele care stau la baza deciziei de a deveni (sau nu) italieni.

„Prea multe documente”

Mulți români povestesc că s-au interesat de documentele necesare pentru obținerea cetățeniei, dar și-au dat seama că sunt multe obstacole birocratice. Unii descriu peripețiile prin care au trecut și cât timp au așteptat până le-a fost aprobată cererea. O doamnă a așteptat „trei ani și 9 luni”, până când, în sfârșit, în luna noiembrie 2020, a depus jurământul. Alții spun că au așteptat chiar și cinci ani.

„Nu văd nici un beneficiu! – scrie Maria. Sunt cetățean italian, dar nu mi s-a schimbat viața. Dar știu că am alergat ca o disperată peste tot să schimb contracte, conturi și am făcut sute de copii xerox!”

Mihaela povestește cazul ei: „Avem cetățenia de 5 ani, cererea fiind depusă în 2010. Greu de obținut? Nu chiar, din punctul meu de vedere. Nimic nu se obține ușor, dar cine nu se abate, este coerent și dorește sa obțină ceva, reușește. Succes tuturor care doresc să o aibă!”

Pe lângă actele care dovedesc venitul minim necesar și certificatul care atestă anii de reședință, românii mai cer detalii pe grup legate de atestatul de cunoaștere a limbii italiene, inclus mai recent printre documentele necesare. „Unde se obține certificatul?”, întreabă câțiva utilizatori. Iar cei care au depus deja cererea vin cu explicații sau sfaturi: „mergeți la primărie și cereți lista cu organizațiile care fac cursuri de limba italiană și eliberează certificatele”.

„Sunt român, nu-mi părăsesc cetățenia”

Printre cei care nu doresc să devină cetățeni italieni, sunt și conaționali care îndeplinesc condițiile cerute de lege, dar au decis să nu înceapă demersurile. Vasile explică alegerea sa: „Eu reușeam de mult timp, dar n-am vrut, deoarece sunt un cetățean român! Nu-mi părăsesc cetățenia pentru niște compromisuri”. 

Pentru alții, chiar dacă devii cetățean italian, tot ești privit cu suspiciune, e de părere Barbara: „Poți să ai de două ori cetățenia italiană, tot străin ești în fața lor, tot n-o să te vadă ca pe un italian. Stați liniștiți și mulțumiți lui Dumnezeu de ceea ce sunteți! Eu mă mândresc că sunt româncă!”

Un alt conațional, care se prezintă pe rețelele de socializare cu numele „Daniele”, scrie apăsat că el nu dorește cetățenia, pentru că e „oltean până la moarte”.

Ileana, cu un gust oarecum amar și resemnat, mărturisește: „Nu vreau să îmi fac cetățenie italiană, sunt româncă și voi pleca în România. La anii care îi am nu are rost. Dacă eram mai tânără poate făceam pasul! Vreau să mor în țara mea, România.”

„La ce ne trebuie cetățenia italiană?”

În timpul discuțiilor animate din grupul românilor, unii s-au întrebat ce foloase ar avea dacă devin cetățeni italieni. 

Iată câteva răspunsuri: „Cetățenia te ajută atunci când ieși la pensie și ai casă în Italia. Iar dacă nu ai o pensie prea mare, o ridică la minimum pe economie”. Tot legat de pensie, Costel a a intervenit, povestind cazul unei prietene din Bulgaria, care „are cetățenie italiană, a ieșit la pensie anticipat, i s-a dat minimul pe economie și stă în Bulgaria”.

Deținătorii unui pașaport italian par să aibă, în plus, acces mai ușor la vize în țări precum Canada sau Statele Unite. „Ca cetățean italian, am obținut viza în State imediat”, povestește Daniela. 

Alte avantaje sunt legate, potrivit românilor din Italia, de accesul la sistemul sanitar din Peninsulă. E necesar de precizat că toți străinii cu reședință (chiar fără a avea cetățenia) au acces la aceleași îngrijiri sanitare.

Luminița C. face un bilanț: „Eu m-am întors pentru că am probleme de sănătate și nu mai pot munci. Ce mi-a oferit țara mea? Nici pensie nu primesc, că am 14 ani vechime și pentru a primi pensie îmi trebuie 15 ani. În Italia luam reddito di cittadinanza, aici nimic. Așa că nu îi mai judecați pe cei plecați! Fata mea are un băiețel născut cu handicap, în Italia are toate facilitățile, nu plătește nimic fizioterapie, logopedie, aparate, toate sunt gratuite, în România se plătește tot”.

Unii consideră de asemenea, că statutul de cetățean european asigură aceleași drepturi pentru românii din Italia, nemaifiind nevoie de o altă cetățenie: „de când sunt cetățean european, chiar sunt convins că nu-mi mai trebuie la nimic pașaportul italian, decât eventual să le mai dau 250 de euro pe degeaba”, susține Kean. 

Un cetățean european nu are însă toate drepturile în țara de adopție: de exemplu, dreptul de vot sau de a avea acces la unele funcții publice, după cum remarcă un alt comentator, Constantin, cetățean italian din 2004: „Alt avantaj: cine are copii, după o facultate pot ocupa funcții publice, deci ei au mai multe șanse.”

„Mândră că sunt româncă, dar iubesc și Italia”

Foarte multe persoane au comentat cu detalii despre ziua în care au obținut cetățenia, o dată care spun că nu o vor uita. Pentru ei, un factor important care influențează decizia este dorința de a se stabili în Italia. „Acum 15 ani am cumpărat casă aici, lucrăm aici și nu ne gândim să ne mai întoarcem în România”.

A obține cetățenia italiană nu exclude a o păstra și pe cea română, remarcă Elena: „România va rămâne în veci în inima noastră și o vom iubi necondiționat dar iubim și Italia, care ne-a adoptat și da, cerem cetățenia italiană ca să putem spune cu mândrie și recunoștință că suntem și italieni! Mă mândresc că sunt româncă și dacă voi obține și cetățenia italiană, voi fi mândră că voi fi și italiancă!”

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos