Românii, pe locul trei în clasamentul străinilor care îşi fac afaceri în Italia

Una din zece companii italiene este înfiinţată şi deţinută de imigranţi, la sfârşitul anului 2017 fiind înregistrate în Italia 590.000 de astfel de firme. Românii se află pe locul al treilea în clasamentul cetăţenilor străini care şi-au întemeiat o afacere, imediat după Maroc şi China.

Românii se află pe locul al treilea în clasamentul cetăţenilor străini care şi-au întemeiat o afacere, imediat după Maroc şi China.

10% din totalul companiilor italiene aparţin imigranţilor, a transmis recent Uniunea Italiană a Camerelor de Comerţ, arătând că acest procent este în creştere cu 3,4% faţă de anul anterior. O diferenţă destul de importantă, dacă ne raportăm la creşterea numărului firmelor deţinute de cetăţeni italieni – 0,75%. Regiunea cu cea mai mare creştere a companiilor înfiinţate de imigranţi este Lombardia (cu 114.000 de astfel de situaţii), urmată de Lazio (77.000) şi Toscana (55.000).

Românii alcătuiesc cea de-a treia comunitate străină care a pus bazele unei companii în Italia, imediat după Maroc şi China. Potrivit celor mai recente date, 2,4 milioane de imigranţi muncesc în acest moment în Italia şi aduc anual 130,87 de miliarde de euro în PIB-ul ţării (adică 8,9% din suma totală), iar taxele pe care aceştia le plătesc se ridică la aproximativ 7 miliarde de euro în fiecare an.

Afacerile străine au prezenţa cea mai puternică în sectorul de retail, urmat de cel alimentar şi de cel de catering. Totuşi, cea mai mare concentrare a fost stabilită în sectorul telecomunicaţiilor, acolo unde companiile străine reprezintă 33,6% din total, dar şi în zona de design vestimentar – 30% din piaţă.

Distribuie acest articol