Românul care a încercat să răpească un copil în Italia s-a spânzurat în închisoare

Un bărbat român acuzat și arestat pentru că a încercat să răpească un copil a fost găsit spânzurat în celula sa din închisoarea de la Arghillà, din Reggio Calabria. Golomaschi Petru avea 37 de ani și a fost arestat pe data de 16 iulie după ce a încercat să răpească un copil de 5 ani din brațele mamei sale, în plină zi. Doar intervenția rapidă a forțelor de ordine a făcut ca bărbatul să scape teafăr atunci de furia oamenilor.

Tentativa de răpire a avut loc în jurul orei 19:00. Femeia, soțul ei și băiețelul în vârstă de 5 ani se aflau în parcarea unui centru comercial, atunci când Golomaschi s-a apropiat de ei și a încercat să îl ia pe copil.

Mama s-a zbătut să-și țină copilul aproape, până când soțul acesteia a putut interveni. Mai mulți martori aflați la fața locului au sunat la poliție și au pornit în urmărirea românului care a luat-o la fugă. Acesta a fost prins la câteva sute de metri distanță, chiar de către tatăl copilul, fiind la un pas de a fi linșat în public.

Astăzi, sâmbătă, 27 iulie, presa italiană anunță că deținutul român Golomaschi Petru s-a sinucis în inchisoare unde a fost găsit de gardieni spânzurat în celula sa.

Distribuie acest articol