Marian Roșca, românul despre care autoritățile italiene au anunțat că a murit în tragedia de la Genova este în viață

Gorjeanul Marian Roșca, 36 de ani, despre care autoritățile italiene au anunțat că a murit în tragedia de la Genova, este în viață. Bărbatul este în stare gravă, la spital, cu foarte multe traumatisme și în comă profundă.

Familia a fost anunţată de autoritățile italiene că Marian a murit

Tânărul se afla la volanul unui TIR şi traversa viaductul „Morandi” în momentul în care s-a prăbușit. Familia a fost anunţată de autoritățile italiene că Marian a murit. În cabina TIR-ului au fost găsite două cadavre şi actele gorjeanului. Fratele său, care se află în Italia, a mers la morgă să identifice cadavrul. Niciunul din cele două cadavre care i-au fost arătate nu era al lui Marian. Cei din familie au început să spere şi fratele l-a căutat în spitalele din Genova, unde au fost duși răniții, iar până la urmă l-a găsit. Marian este în viaţă, dar în stare foarte gravă, în comă profundă și cu foarte multe traumatisme.

Pe pagina sa de Facebook, precum şi pe cea a surorii care se află în Curtişoara, au curs astăzi mesajele de condoleanţe

Mai mult decât atât, familia a aprins lumina la casa pe care Marian a construit-o. Toţi localnicii erau în stare de şoc după ce aflaseră în dimineaţa zilei de Sfânta Maria că Marian Roşca s-a stins din viaţă. Tânărul reuşise chiar să-şi construiască o casă cu banii câştigaţi în străinătate, în care nu a locuit până acum, informează Adevărul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Postarea de pe profilul lui Ioan Rocșa, fratele lui Marian, în care, la secțiunea comentarii scrie că fratele său este în viață: „Am crezut că e mort dar nu e mort, îi băgat la aparate.”

Posted by Ioan Rosca on Tuesday, 14 August 2018

Potrivit sursei citate, autoritățile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii și a deciziei prin care a fost constatat și declarat decesul cetățeanului român. În acest scop, reprezentanții echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autoritățile locale.

Distribuie acest articol