S-a mutat din Italia în România unde va deschide o patiserie, povestea incredibilă a unei polițiste moldo-ruse

Povestea Victorinei, o polițistă originară din Republica Moldova, cu mamă moldoveancă și tată rus, este una demnă de un film. După ce a ajuns în Italia înfruntând peripețiile unei aventuri pe care puțini s-ar încumeta și ar avea curajul să o facă, a muncit și a căpătat experiență în domeniul gastronomiei, iar acum s-a mutat împreună cu soțul român în țara noastră, la Satu Mare, unde urmează să-și deschidă o cofetărie-patiserie.

Victorina Matveev are acum 39 de ani și incredibila sa poveste este prezentată de Agerpres.

Victorina avea 21 de ani când s-a hotărât să plece la muncă în Italia. Făcea școala de poliție în Republica Moldova, dar după ce tatăl său s-a îmbolnăvit și a decedat nu a mai putut să-și continue studiile. Cu motivul că merge într-o vacanță în Croația, a reușit să ajungă în Uniunea Europeană, iar din Croația a mers pe jos împreună cu alte persoane până la Trieste. „Călătoria” a durat aproximativ 30 de zile:

„Cum am trecut vămile numai Dumnezeu ştie, eu eram printre cei mai tineri, luată la întrebări, dar noroc că aveam cu mine actele de la şcoală, aveam livretul de student şi dovedeam că plec într-o vacanţă în Croaţia, pe o bursă de Bravo Student. Adevărul e că din Croaţia până în Italia am mers pe jos, până în Trieste. La Trieste am ajuns la un pârâu de munte şi nu ne puteam sătura de apă, n-o să uit niciodată. Mâncare nu am avut, când se însera intram prin curţile oamenilor pe plantaţii să mâncăm măcar ceva struguri. Ne-am pornit pe 10 septembrie, de ziua mamei mele. N-o să uit niciodată că mi-a zis: ‘Ăsta e cadoul de ziua mea, tu te duci cu totul!’ I-am zis: ‘Mamă, mi-am găsit bani, eu mă duc pe jos, ‘la negru’, în Italia’. Am mers vreo 30 de zile”, a povestit Victorina.

Mergeau noaptea prin munţi, prin păduri, conduşi de o călăuză căreia Victorina i-a dat 4.000 de euro. O femeie care era în grupul lor a alunecat, s-a lovit la cap şi a rămas acolo. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ea, poate chiar a murit şi a fost abandonată în munţi.

„Nu pot să uit niciodată: a rămas acolo o femeie moartă. Eram 18 cu călăuza. Nu ştiu dacă au mai găsit-o vreodată. Era noapte, a zis călăuza s-o lăsăm acolo. Vă daţi seama: e noapte, mergi pe munte, tu nu vezi nimic, la un moment dat am auzit ‘bum’. Era înaintea mea, cu mâinile mele i-am luat capul, n-am văzut şi am simţit cum mi-a curs pe coate ceva fierbinte. Am zis: ‘Doamna Olga, doamna Olga!’. Am zis: ‘Asta e moartă!’. Şi am strigat la călăuză. Ne duceau câte cinci, apoi iar o călăuză şi tot aşa. A zis: ‘Ce să-i fac?’. Avea vreo 80 de kile, nu aveam ce să-i fac. A zis că se întorc ei şi rezolvă problema… Era exact ca în război. Când treceam căile ferate sau tunelurile, trebuia să ascultăm cu urechea pe şine să vedem dacă vine trenul. Am ajuns în Trieste şi pe cei care nu au ascultat regulamentul i-au deportat”, a povestit femeia.

„Când am ajuns într-o gară, trebuia să luăm un tren de la Trieste până la Mestre, de la Mestre trebuia să luăm un tren până la Roma, unde mă aştepta cineva pe mine. Când am ajuns în gară, mi-am cumpărat un ziar franţuzesc, să par turist. Am ajuns la Roma, la un verişor de-al meu, nu aveam telefon, nu aveam nimic, m-a aşteptat toată ziua. Ei erau în azil politic şi trăiau într-o cazarmă, doar bărbaţi”, a mai povestit Victorina.

„Să mergi pe jos, după 30-35 de zile, eram atâta de slabă că m-am pornit de acasă cu o plasă mică de haine, aveam un singur rând, şi când m-am îmbrăcat cu ele la Trieste să mă pot urca în tren ca turistul, eu nu ştiam cum să le înnod. Le pierdeam de pe mine. Verişorul din Roma nu m-a cunoscut, pentru că mi-am tras şuviţe negre. Mi-a zis că nu pot să stau la ei, în cazarmă, că nu lasă femeile să intre, dar avea nişte prieteni care trăiau într-o rulotă. Ei aveau un pat şi o măsuţă pe care mâncau. Frumos a întins femeia pat pe masa aia şi am dormit acolo cam o săptămână, până când am mers la Veneţia, la o prietenă de-a mamei care avea grijă de o băbuţă semiparalizată. Intram noaptea târziu la ea, când baba dormea, şi ieşeam dimineaţa devreme, când baba iarăşi dormea. Eu dormeam în dulap, doamna îmi aducea farfuria plină cu macaroane şi eu mâncam în dulap. Ai de capul meu… Ce să zic…”

Și-a găsit de lucru ca badantă, a înlocuit o ucraieancă ce avea grijă de o familie de medici în vârstă și care a plecat în vacanță, în Ucraina. Apoi a lucrat la un hotel unde a spus că știe să facă de toate și a fost acceptată să lucreze o lună, de probă. A rămas acolo, numai că după un timp avea să descopere că hotelul era deţinut de nişte persoane care nu respectau întocmai legea.

„Erau nişte mafioţi, vai de capul meu… Am zis că dacă toată Italia e aşa, eu îmi ies din minţi! Veneau albanezii cu nişte maşini… zici că erau avioane. Moşul era şchiop, umbla cu cârja şi veneau cu pungi. Mi-a zis să duc o pungă la etajul 3 şi mă gândeam ce e în ele. Era aur furat şi veneau cu ele numai când ploua. Când ploua, aşa se spunea, e timpul aurului. Ai de capul meu, ce mafioţi!”

A început să lucreze în bucătărie la pizzeria mafioţilor, unde a prins un pic de experienţă, iar pe urmă şi-a găsit de lucru la un restaurant din Mestre unde a muncit patru ani, după care a muncit într-o patiserie iar ulterior a ajuns la un restaurant din Veneţia, unde a fost bine plătită şi unde a rămas ultimii şapte ani. Acolo, după ani de muncă, a devenit şefă în bucătărie, având 40 de persoane în subordine.

La Veneția Victorina l-a întâlnit pe viitorul ei soț, un român din Gherța Mică, județul Satu Mare. Împreună au acum doi copii, un băiat și o fată.

Lucrurile mergeau bine pentru femeia moldoveancă, avea un job bine plătit și își clădise o familie frumoasă. Numai că destinul i-a lovit destul de rău când hoții le-au intrat în locuință și le-au furat 26.000 de euro, bani pe care plănuiau să îi folosească pentru o căsuţă în Italia. Între timp, mai construiau o casă în Gherţa Mică, dar nu au finalizat-o.

Au hotărât să se întoarcă acasă, la părinții soțului, în Gherța Mică și au încropit o mică afacere. Mai întâi s-a întors Victorina care făcea produse tradiţionale, dar cu tentă de gust italienesc. „Prima dată am avut comenzi pentru 36 de persoane, pe urmă 100 şi ceva şi mai mult. După aia am reuşit să ne stabilim acasă, a venit şi soţul. A fost foarte greu. În primele luni scoteam apă din fântână ca soldaţii, fără cric, fără motor. Dar era frumos, dormeai în patul tău şi te spălai în ligheanul tău. Era frumos că nu trânteam uşile, pentru că nu le aveam. Aveam o pătură în uşă. Mobilierul îl aveam cumpărat din Italia, dar în interior nu veneau uşile pentru că nu intrau bani…”, a mărturisit ea.

În România nu i-a fost deloc ușor la început. „Mie mi-a fost greu să vorbesc româneşte. Am vorbit moldoveneşte rusificat, ruseşte, italieneşte, vii în România şi şchiopătezi. Ca un copil mic, doar că ştiai să mergi şi să te fereşti de pericole. Nu mi-a fost atât de greu a mă înţelege cu oamenii cum mi-a fost în a-i cunoaşte. Când eram în Italia spuneam că mai am un pic şi plec acasă la mama, că acolo-s toţi şi cimitirul ţi-e aproape, că până la urma-urmei te gândeşti şi unde îţi laşi oasele. După ce m-am căsătorit şi am venit în România, eu mi-am văzut o poartă închisă, poarta de întoarcere acasă”.

A reuşit între timp să îşi finalizeze studiile, să devină poliţistă cu diplomă şi licenţiată în drept şi a vrut să se angajeze la Poliţie în Satu Mare, dar nu a reușit. „Am încercat să mă angajez la Poliţie, dar a ajuns la urechile mele că am fost catalogată ca spioană. Le-am spus că niciodată în viaţa voastră să nu vă aud cu aşa ceva, pentru că ar trebui să aduceţi probe”.

După ce a încercat să-și găsească ceva de lucru în altă parte, dar fără niciun rezultat pentru că toți o refuzau când auzeau ce studii avea, uitânsu-se într-o zi la televizor a hotărât să participe la emisiunea-concurs „Chefi la Cuţite”.

„Am văzut nişte moime ce au gătit şi au luat nu ştiu ce… Păi, dacă mă duc eu acolo, ţi-l mănânc cu dinţii, mă! Ştiu mai multe ca ea. Am luat telefonul şi am sunat şi m-am înscris”, a mărturisit Victorina.

Sursa foto: Pagina Facebook „Victorina Matveev”

Participarea la emisiune i-a dat curaj, i-a creat o notorietate şi de atunci lucrurile au luat altă întorsătură. Vestea i s-a dus repede în ţară şi au venit după comenzi oameni din Hunedoara, Maramureş şi alte zone, dar s-au interesat şi oameni din Canada cum pot obţine prăjituri sau măcar reţete de la Victorina. I s-a propus să deschidă localuri în Canada sau Belgia, dar ea a ales Satu Mare.

„Nu lepăd România nici să mă baţi. Îmi este atât de drag cântecul păsărilor, verdele pădurii, liniştea care mi-o dăruie. Am avut trei visuri importante în viaţa mea şi le-am desluşit după ce am ajuns aici şi am zis că aici trebuie să stau, pentru că Satu Mare are nevoie de mine.”

Acum, în apropierea sărbătorilor, oamenii încep să comande iar prăjituri. În câteva ore de la anunţ a primit zeci de comenzi. Sunt preferate cele tradiţionale, dar, dacă se poate, cu puţină adaptare la modern.

Sursa foto: Instagram – torturivictorina

„Lumea preferă prăjiturile tradiţionale. Dar totuşi, cei care vin acasă din Franţa, spre exemplu, preferă lucrurile franţuzeşti, duc lipsă. Marea majoritate a comenzilor sunt la nunţi, botezuri, evenimente. Mi se cere top de top. Cea mai mare nuntă a fost de 1.700 de persoane, în Târşolţ. Au fost foarte multe fursecuri, pe mese trebuia să fie nişte trubochki, nişte conuri ruseşti, nucuşoare umplute, coşuleţe, cornuleţe şi prăjiturele asortate”.

Victorina nu vrea să îşi ascundă originile. Recunoaşte că nici tatăl ei, de naționalitate rusă, n-ar fi atât de mândru de ce se întâmplă acum în Ucraina.

„Când vezi ce se întâmplă în România, când eşti stabilită aici cu familia, nu îţi mai bate inima pentru ruşi. Pe mine mă iubeşte lumea pentru cine sunt eu, de unde vin. Că sunt şi mulţi veniţi din casele de orfelinate şi reuşesc să devină doctori, nu mai sunt catalogaţi cine au fost şi cum au crescut, ci sunt catalogaţi cum sunt. Eu sunt caz fericit, nu pot să răspund de acţiunile celuilalt, nu am nicio atribuţie, probabil nici tatăl meu nu ar fi atât de mândru şi orgolios văzând ce se întâmplă azi. Cine e serios şi cu mintea lui îşi dă seama. Nu vreau să ascund, vreau ca lumea să înţeleagă că te va trata pe măsura ta de comportament. Oamenii buni au loc peste tot”.

Anul viitor intenționează să își deschidă o cofetărie-patiserie în Satu Mare. După ani de zbucium, de sacrificii și riscuri uriașe, Victorina Matveev, o femeie moldo-rusă, pare că și-a găsit liniștea și stabilitatea în România, alături de soțul său și cei doi copii ai lor. Proiectele sale de viitor au ca fundament experiențele prin care a trecut până acum, curajul și determinarea cu care a înfruntat toate obstacolele. „Nu e nimeni pe pământul ăsta mai tare ca tine însuţi, pentru că eşti unicul care când ai coborât ştii să te ridici şi când te-ai ridicat eşti cel mai mândru şi cel mai orgolios că poţi, pentru că ai vrut”, a transmis Victorina.

DISTRIBUIE
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol