Candidată româncă din Italia: să demonstrăm ce suntem cu adevărat, un popor de oameni harnici, veseli, omenoși

Într-o lume în care „străinul” este privit cu neîncredere și frică, într-o vreme când xenofobia și rasismul mocnesc peste tot în jurul nostru și ies la iveală din ce în ce mai des, într-o țară guvernată de politicieni care nu îți oferă prea multe șanse de afirmare dacă pe pașaportul tău ai o naționalitate diferită, există și oameni care înțeleg spre ce viitor ne îndreptăm. Unul în care vom fi constrânși în urma migrațiilor să lucrăm, să învățăm, să locuim, să trăim alături de „străini”. Iar cel mai bine este când „străinul” îți devine prieten și ne dăruim în mod reciproc încredere, sprijin și cooperare.

Trăiesc de peste 15 ani în Italia, iar la aceste alegeri am fost invitată de italieni să candidez pentru un post de consilier la primăria din Paràbita, provincia Lecce. Nu am stat mult pe gânduri și le-am acceptat oferta, posibilitatea de a putea reprezenta comunitatea românească din această localitate în consiliul administrativ din cadrul primăriei mi se pare o bună oportunitatea de a demonstra că românii pot deveni prietenii tuturor, că respectă și cer la rândul lor să fie respectați. Că muncesc cu responsabilitate, dar pretind să fie răsplătiți pe măsură și conform legislației în vigoare, plătesc taxe și contribuie prin munca lor la bunăstarea localităților din care fac parte, de aceea e firesc să aibă un cuvânt de spus atunci când se iau decizii care îi privesc în mod direct și pe ei.

Dar nu ajunge numai să ne dorim aceste lucruri, ci trebuie să ne și implicăm. Posibilitatea ne este uneori la îndemână, depind doar de noi să știm cum să o folosim în favoarea noastră.

Mulțumesc italienilor din Paràbita care mi-au fost alături în anumite momente grele din viața mea, celor de pe lista „Rinascita Paràbita” care susțin candidatura lui Tiziano Laterza la primăria localității și printre care mă aflu și eu. Și nu în ultimul rând mulțumesc românilor din Italia care se implică să arate „străinilor-prieteni” ceea ce suntem cu adevărat: un popor de oameni harnici, veseli, omenoși, care își iubesc tradițiile, obiceiurile, dar le respectă și pe cele ale țării care îi găzduiește.

Vă aștept pe toți la vot duminică!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ionela Clinci, candidat român pe lista „Rinascita Paràbita”

 

Distribuie acest articol