Șapte morți în Italia, printre care și o minoră, după ce un elicopter s-a prăbușit într-o zonă rurală

Tragedia s-a petrecut în această dimineață de sâmbătă, 5 noiembrie 2022, în localitatea Apricena din provincia Foggia, în Puglia, unde un elicopter s-a prăbușit, din cauze ÎNCĂ în curs de investigare, și a provocat decesul a șapte persoane.

Elicopterul companiei Alidaunia care zbura din Insulele Tremiti spre Foggia. Foto: ANSA

Potrivit ziarului Corriere della Sera, patru dintre victime erau de origine slovenă și membrii aceleiași familii, printre ei aflându-se și o minoră de numai 13 ani.

Din primele informații reiese că familia slovenă vizitase ieri Insulele Tremiti din Puglia și urma să se întoarcă încă de aseară în Foggia, unde avea cazarea.

Din nefericire, cei patru membri ai familiei Rigler, cum se numea, au pierdut feribotul care trebuia să-i ducă spre Foggia, iar elicopterul nu putea zbura în seara zilei de ieri din cauza timpului nefavorabil.

Așa se face că au fost nevoiți să petreacă noaptea pe Insulele Tremiti și să se întoarcă la Foggia cu elicopterul în această dimineață.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe lângă cei patru sloveni și cei doi piloți ai aparatului de zbor, în elicopter a mai urcat și doctorul Maurizio De Girolamo, în vârstă de 64 de ani, care lucrează pe ambulanță și care se întorcea, de asemenea, spre Foggia după terminarea turei de noapte.

Elicopterul companiei Alidaunia, care circulă pe ruta Insulele Tremiti-Vieste-Foggia, a decolat astfel la ora 09:20 din această dimineață, iar în jurul orei 10:30, în timp ce se afla deasupra localității Apricena, a dispărut de pe radar și nu a mai putut fi contactat.

Autoritățile locale au dat imediat startul căutărilor, iar în jurul orei 14:00 aparatul de zbor a fost găsit prăbușit într-o zonă rurală dintre Apricena și Torre Mileto, iar cei cinci pasageri și cei doi piloți erau morți.

Elicopterul s-a prăbușit într-o zonă rurală dintre localitățile Apricena și Torre Mileto. Foto: ANSA.

Unul dintre membrii familiei slovene era Boštjan Rigler, în vârstă de 54 de ani, directorul tehnic al Pro Plus, cea mai mare televiziune comercială din Slovenia, care gestionează două canale: Pop TV și Kanal A.

Împreună cu el au mai decedat și rudele sale: Jon Rigler, 44 de ani; Mateja Curk Rigler, 44 de ani și Liza Rigler, 13 ani.

Doctorul De Girolamo, în schimb, era tatăl unui fost parlamentar al Mișcării 5 Stele din Italia, Carlo Ugo De Girolamo.

Cei doi piloți care au murit alături de pasageri se numeau Luigi Ippolito și Andrea Nardelli, amândoi originari din Foggia.