Savona: tractoare furate și vândute în România cu acte false. Hoți români arestați pentru un prejudiciu de peste 450 000 de euro

Furau tractoare în zona provinciei Savona și regiunii Piemonte din Italia, studiind acțiunile în cele mai mici detalii. Nu erau mulțumiți de vreun tractor oarecare, le căutau pe cele de cea mai recentă generație astfel încât valoarea totală a vehiculelor dispărute este de aproximativ 450.000 de euro.

Carabinierii Nucleului Operativ din Cairo Montenotte (Savona) în colaborare cu unitățile locale din Dego, Pontinvrea și Cherasco, au reușit să descopere și să desființeze „banda hoților de tractoare”, să aresteze un cetățean de naționalitate română G.A. de 31 de ani și să denunțe pe alții trei conaționali ai săi cu acuza de furt agravat, relatează repubblica.it.

Hoții acționau în timpul nopții, împingând tractorul câteva sute de metri pentru a nu face zgomot și pentru a nu-i trezi pe proprietari. Apoi îl porneau și îl duceau la camionul care îi aștepta nu departe pentru a fi transportat în România, presupun anchetatorii.

Furturile au luat sfârșit în noaptea din 26 septembrie la Cherasco (Cn) când a fost arestat cetățeanul român G.A. de 31 de ani, individuat cu ajutorul telecamerelor în timp ce fura un tractor.

Același infractor, de asemenea, este pus sub acuzație pentru furtul unui tractor care a avut loc în Trinità (CN) pe 29 iunie 2017, furtul unui tractor din Piana Crixia (SV) la 7 iulie 2017, al unui tractor în Montechiaro d’Acqui (AL) pe 30 iunie 2017 și furtul calificat al unui tractor care a avut loc în Priero (CN) din data de 4 iulie 2017.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tractoarele furate nu au fost găsite încă și investigatorii au certitudinea că acestea se află deja în România, revândute cu documente false.

Distribuie acest articol