Sfârșit tragic pentru doi români care s-au întors din Italia: Ea a fost găsită moartă, iar el a încercat să se sinucidă

Un sfârșit tragic a marcat viața unei familii din Botoșani, care se întorsese acasă după ani de muncă în Italia, informează Observator news.

Liliana a fost găsită fără suflare în casa pentru care muncise și la care visase toată viața, iar soțul ei, fost șofer de TIR, în vârstă de 61 de ani, a fost implicat într-un accident rutier grav, considerat de autorități ca o posibilă tentativă de sinucidere.

Tragedia a fost dezvăluită în dimineața de vineri, 12 ianuarie, când polițiștii din localitatea Ipotești, județul Botoșani, au intervenit la un accident rutier.

Șoferul, un bărbat de 61 de ani, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un copac. Deși inițial s-a considerat că este vorba de un simplu accident, investigațiile ulterioare au condus la o descoperire șocantă.

Fiul cuplului, în vârstă de 22 de ani, care nu reușea să dea de mama sa la telefon, a rugat vecinii să verifice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aceștia au descoperit-o pe Liliana decedată, într-o baltă de sânge, cu multiple urme de violență pe trup, rezultatul unei agresiuni cu cuțitul.

Femeia fost ucisă sub o ploaie de lovituri de cuțit, chiar în casa la care visase mereu și care prinsese contur.

1200-20240112163640 (1)
Liliana și casa unde a avut loc crima. Sursa foto: Observator

Polițiștii, alertați de fiul cuplului, au început să pună cap la cap evenimentele și au ajuns la concluzia că, după comiterea crimei, soțul ar fi încercat să se sinucidă, izbindu-se intenționat cu mașina într-un copac. A fost scos din mașină grav rănit, dar conștient.

Anchetatorii au deschis o investigație detaliată, chemând la fața locului o echipă de criminaliști, pentru a stabili cu exactitate desfășurarea evenimentelor. Deși soțul victimei nu a fost încă declarat suspect oficial, indiciile sugerează că acesta ar fi comis crima urmată de o tentativă de sinucidere.

Fiul cuplului a mărturisit că tatăl său a avut un comportament irațional în ultima vreme, ceea ce ridică întrebări despre motivele din spatele acestui act de violență.

Comunitatea locală este în șoc, familia fiind cunoscută pentru eforturile lor de a-și construi o viață mai bună după ani de muncă în străinătate.

Distribuie acest articol