Siena – româncă de 21 de ani ucisă din gelozie de un sicilian. A călcat-o cu mașina.

Crima a avut loc în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, în localitatea Poggibonsi, provincia Siena, în fața unui night club pe nume Alex’s Club, unde tânăra română, pe nume Ionela Raluca Sandu, în vârstă de doar 21 de ani, lucra ca animatoare.

Din relatările martorilor, românca avea o relație complicată cu un bărbat italian, originar din Sicilia dar cu rezidența în localitatea Montero d’Arbia, și cu puțin înainte cei doi se certaseră în interiorul clubului. În urma discuțiilor avute cu conaționala noastră, bărbatul italian, într-o furie de gelozie, s-a suit la volanul furgonului său și a așteptat-o să iasă, ca apoi, odată ieșită din club, s-o izbească puternic cu automobilul, provocând decesul fetei pe loc.

Imediat după crimă, bărbatul a ieșit din mașină, fiind însă atacat, bătut și imobilizat de oamenii care au asistat la această crimă. Bărbatul a fost apoi dus în arest cu acuzația de omucidere, urmând să fie audiați cel puțin 10 martori care au văzut toată scena.

Procurorul Nicola Marini a cerut analizele sângelui, atât cel al româncei decedate cât și sângele criminalului, acestea demonstrând că amândoi aveau un grad de alcoolemie ridicat în această noapte.

Nu vom putea repeta niciodată îndeajuns cât de bine este să fiți precauți în aceste cazuri, de violență în familie sau pur și simplu în cuplu, fie că sunteți victime sau martori, de aceea vă reamintim că, pe teritoriul Italiei, se pot accesa în caz de violență domestică următoarele site-uri și vă puteți adresa la:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În schimb, dacă locuiți sau vă aflați pe teritoriul României, site-ul Violența Împotriva Femeilor vă oferă o listă completă la nivel național la care se poate apela în caz de violență în familie.

Cazurile de violență în familie, dacă nu sunt denunțate la timp, pot duce la evenimente mult mai grave, atât pentru femei cât și pentru copii, de aceea este bine, fie că sunteți victimă sau doar martor la un astfel de caz, să-l denunțați la autorități cât mai repede posibil. Un astfel de caz este cel de la Pisa, de săptămâna trecută, care a dus nu doar la crimă, ci și la suicid, lăsând 5 copii fără părinți. Puteți citi despre acest caz aici.

Distribuie acest articol