Siracusa – bătrână de 80 de ani bătută și violată de un cetățean român de 30 de ani.

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, 3 decembrie, 2016, în localitatea Floridia, provincia Siracusa, când un bărbat român de 30 e ani ar fi intrat în casa unei bătrâne de 80 de ani, de cetățenie italiană, și ar fi bătut-o și violat-o, chiar de mai multe ori, relatează ziarele locale din Siracusa.

Nu s-au dat încă informații despre cum a intrat bărbatul în casă, dacă a intrat prin efracție sau i-a deschis chiar bătrâna, cunoscându-l poate, însă, din primele relatări, carabinierii au fost chemați de vecinii care au auzit bătrâna țipând, violatorul fiind plecat deja de la locul faptei dar identificat și arestat la câteva ore după viol.

Între timp, bătrâna a fost dusă în stare gravă la spitalul Umberto I din zonă, de unde a și reușit să povestească totul carabinierilor.

Noi, între timp, așteptăm alte actualizări, sperând să fie o greșeală pe undeva, cum a fost în cazul violului înscenat românului din Brescia de către bătrâna de 87 de ani în complicitate cu vecinul de 69 de ani.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!