Sociolog român: „Decât bani pentru secții de votare în diaspora, mai bine îi dăm la școli și pe medicamente”

Sociologul Mirel Palada a promovat recent printr-o postare pe Facebook, ideea că românii din diaspora care îşi doresc să voteze ar trebui să o facă doar dacă se întorc acasă, acesta fiind modul prin care ar „demonstra” că sunt „cetăţeni”. Mirel Palada consideră că banii economisiţi din organizarea secţiilor de votare în străinătate ar putea fi redistribuiţi spre şcoli şi medicamente.

Sociologul rămân afirmă că acest lucru se întâmplă şi în Israel, Grecia, Irlanda, „ţări civilizate şi democrate”. Acesta consideră că, dacă cetăţenii care muncesc în afara ţării îşi permit să participe la un miting în Piaţa Victoriei, secţiile de votare din străinătate reprezintă doar o risipă de bani.

„Uite o idee foarte bună, pe care eu de altfel am spus-o mai demult. Exact aşa procedează şi israelienii, şi grecii, şi irlandezii, ţări democrate şi civilizate. Vrei să votezi? Fără nici un fel de problemă. Be my guest (n.red.- eşti invitatul meu). Te aşteptăm înapoi acasă, să-ţi exerciţi dreptul de a vota. Eşti cetăţean? Dovedeşte-o. Hai înapoi în cetate pentru asta. Hai înapoi în patrie”, a scris Palada pe reţeaua de socializare.

Mirel Palada este fost purtător de cuvânt în Guvernul Ponta.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Uite o idee foarte bună preluată de la Valter Cojman și pe care, de altfel, am spus-o și eu mai demult. Exact așa…

Posted by Mirel Palada on Sunday, 22 July 2018

 

Distribuie acest articol