Un șofer român la volanul unui TIR a fost oprit în după-amiaza zilei de ieri, 20 martie 2019, pentru un control de rutină de către agenții de poliție din localitatea italiană Brembate, provincia Bergamo și a fost amendat cu suma de 8.000 de euro pentru depășirea limitei de viteză.
Potrivit ziarului local L’Eco di Bergamo, șoferul român a încălcat restricțiile de viteză impuse pentru autoarticulate conducând chiar și cu 120 de kilometri la oră. Agenții de poliție au descoperit aceste încălcări prin intermediul tahografului de la bordul TIR-ului pe care se observa că în numai două zile, marți și miercuri, aceste limite de viteză au fost depășite de 7 ori, de fiecare dată cu o viteză de peste 100 km/h.
Bărbatul român, care conducea TIR-ul unei firme spaniole, a fost amendat cu suma de 8.000 de euro de către polițiștii italieni și pentru a evita sechestrul administrativ al autoarticulatului, a decis să plătească amenda pe loc, având astfel o reducere de 30%.
Conform sursei citate, șoferul a plătit așadar suma de 5384,18 euro prin transfer bancar din Spania, putând astfel să-și continue cursa spre destinația unde trebuia să descarce marfa.