Șofer român condamnat în Italia la peste 3 ani de închisoare și 50.000 de euro amendă

Un șofer român a fost arestat la începutul acestei luni de polițiștii de frontieră din localitatea italiană Gorizia după ce a fost prins transportând cinci imigranți clandestini care voiau să ajungă în Italia. În urmă cu câteva zile, ca urmare a unui proces cu rit abreviat, tribunalul din provincia menționată mai sus l-a condamnat pe bărbatul român la peste 3 ani de închisoare și la plata unei amenzi de 50.000 de euro.

„În data de 8 septembrie, Poliția de Frontieră din Gorizia a arestat un cetățean de naționalitate română, D.J. în vârstă de 33 e ani. Bărbatul a fost oprit la bordul unui vehicul înmatriculat în Austria cu care transporta 5 cetățeni turci fără documente de identitate, în apropierea punctului de trecere a frontierei „Casa Rossa”, pe sensul de intrare pe teritoriul național. După activitatea de identificare și anchetă, bărbatul a fost transportat în penitenciar și pus la dispoziția Autorității Judiciare”, informează Poliția de Frontieră din Italia printr-un comunicat de presă.

Procesul împotriva șoferului român s-a desfășurat cu rit abreviat și, la numai o săptămână de la arestare, tribunalul local a pronunțat sentința.

„Tribunalul din Gorizia – aprobând cererea procurorului Ilaria Iozzi – l-a condamnat pe cetățeanul român, prin sentința emisă în data de 15 septembrie 2020, la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și patru luni, plus o amendă de 50.000 de euro și obligativitatea de a plăti cheltuielile de judecată, acuzat fiind de favorizarea imigrării clandestine”, se mai arată în comunicat.

Judecătorul a dat ordin, de asemenea, ca autoturismul folosit pentru comiterea infracțiunii să fie confiscat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI