Un șofer român de TIR a găsit în Italia 6 imigranți clandestini ascunși printre marfa transportată din România

Un șofer român a găsit ieri, 11 februarie a.c., șase imigranți clandestini ascunși printre marfa pe care o transporta din România spre Italia. Descoperirea a fost făcută de conaționalul nostru care, oprindu-se în parcarea de la km 37 de pe Strada Statală 309 Romea, a auzit zgomote și țipete care proveneau din semiremorca autocamionului.

Conform informațiilor furnizate de Poliția din Ferrara, la fața locului a sosit imediat, la solicitarea șoferului român, un echipaj al poliției rutiere din Codigoro, iar când agenții au deschis ușa remorcii, i-au descoperit pe cei 6 imigranți clandestini. După ce aceștia au coborât, au primit din partea comandantului detașamentului din Codigoro produse alimentare și sticle de apă, apoi au fost supuși unui prim control medical.

Doi dintre imigranții clandestini găsiți de polițiștii în semiremorca TIR-ului românesc. Foto: Polizia di Stato

Cei șase tineri, cinci afgani și un pakistanez, nu aveau asupra lor niciun document de identitate și le-au declarat oamenilor legii că sunt minori. Autoritatea judiciară din cadrul tribunalului pentru minori a dispus ca aceștia să fie examinați auxologic la spitalul municipal Sant’Anna di Ferrara pentru stabilirea vârstei, iar rezultatul a demonstrat că pasagerii clandestini au vârste de minim 18 ani. După controalele medicale impuse de procedurile sanitare, cei cinci afgani și pakistanezul au fost conduși la secție pentru stabilirea identității și, odată ajunși acolo, și-au manifestat intenția de a depune o cerere de protecție. Odată terminat procesul de identificare, tinerii au fost conduși în centrele de primire puse la dispoziție de prefectură.

Șoferul român a declarat forțelor de ordine că s-a pornit din România la data de 9 februarie a.c. cu o încărcătură de electrocasnice cu care trebuia să ajungă în Fabriano, provincia Ancona, iar la vama ungaro-română i-au fost puse sigiliile pe ușile semiremorcii. Cel mai probabil, așadar, emigranții s-au ascuns în TIR încă din România, dar cu siguranță înaintea aplicării sigiliilor la vamă.

Tinerii sunt anchetați în stare de libertate pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar polițiștii verifică și ipoteza ca românul să fie responsabil de introducerea ilegală a celor șase imigranți în Italia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol