Antonio Martinez și Simona s-au cunoscut în anul 2007 în localitatea spaniolă Balsicas (Murcia). Ea, de naționalitate română, a început să lucreze la firma lui ca secretară și s-au îndrăgostit repede. În cei opt ani în care au fost împreună, au întemeiat o familie și au întreținut o relație idilică, similară filmelor romantice.
Sau măcar așa credea Antonio până pe 13 august 2015. Dată la care Simona a profitat de o vacanță cu fiicele lor în România, pentru a a le răpi și a rămâne acolo, cu intenția de a „nu se mai întoarce”. Astfel, filmul romantic pe care Antonio credea că îl trăiește în realitate a devenit unul de groază.
Surprindere totală
13 august 2015 a început ca orice zi obișnuită. Au servit masa împreună, „ca de obicei”. „Și am făcut lucrurile pe care cuplurile le fac pentru a-și lua rămas bun”, își amintește Antonio. La ora 17:20, „blestemata aia de oră”, bărbatul și-a lăsat soția și cele două fete pe aeroportul Manises (Valencia).
Femeia și cele două fiice pe care le avea cu bărbatul spaniol s-au îmbarcat într-un avion cu destinația București, cu scopul de a-și vizita bunicii materni, ca de atâtea alte dăți. Nimic nu l-a făcut să bănuiască intențiile Simonei și ale familiei ei din România, pe care o acuză parțial pentru planul pus la cale de a-i răpi fetele.
Niciodată nu i-a trecut prin gând că s-ar putea întâmpla așa ceva pentru că nu au avut niciodată probleme ca și cuplu. „A fost o relație perfectă, ba nu, mai bine de atât”, spune Antonio. Simona mergea în România în fiecare an. De fapt, a zburat în țara ei chiar și în timp ce era însărcinată cu Maria (cea mai mică dintre fiice) dar s-a întors să nască în Spania.
„Orice s-a schimbat în capul Simonei, a făcut-o pe la spatele meu. A fost o ticăloșie”, își condamnă el soția. La câteva săptămâni după plecare, „mi-a spus pe WhatsApp că nu-mi voi mai vedea niciodată fiicele”. „S-au născut aici și sunt ale mele”, susține Antonio.
„Lumea s-a prăbușit peste mine. Deodată am rămas fără soție și fără fiice”, mărturisește bărbatul. Nu-i venea să creadă, această situație l-a luat complet prin surprindere. Nu a anticipat-o și nu a primit niciun fel de explicație.
Cu fetele a avut ceva contact telefonic la început, în primii trei ani. Nici mai mult, nici mai puțin decât timpul în care „Ambasada a forțat-o” (n.r. ambasada Spaniei din România). Imediat ce au intervenit schimbări în cadrul reprezentanței diplomatice, mama fetelor i-a blocat telefonul și apelurile au încetat.
Cu nervii la pământ
„În momentul de față, nu știu dacă se simt bine sau rău, dacă au vreo afecțiune sau dacă nu”, explică disperat Antonio. Acest lucru îi provoacă o mare angoasă, vitală, care i-a creat probleme constante de sănătate, mai ales de când Vladimir Putin a dat ordin de invadare a Ucrainei, țară vecină cu România.
Se întâmplă ca fiica sa cea mare să aibă diabet și a aflat că mama ei a dus-o în localitatea Tomești, la granița cu Ucraina. „Nervii mei sunt la pământ, în cazul în care o rachetă scapă acolo”, spune el.
Antonio nu și-a văzut fiicele de șapte ani. În prezent, Rocio are 13 ani, pe care i-a împlinit pe 28 martie la 22:15, își amintește cu exactitate tatăl ei. Pe 29 iunie, la ora 00:30, Maria va fi cea care va împlini 11 anișori.
Nu a putut să-i ureze „La mulți ani” fetei cele mari și nici nu va putea să o felicite pe cea mică. Acumulează tot mai multe momente pierdute din viața copilelor sale, în ciuda faptului că deține autoritatea părintească, precum și custodia fetelor, „atât în Spania, cât și în România”.
„Au fost de acord cu mine în toate instanțele”, subliniază Antonio, „am vorbit cu toată lumea și am ajuns la autoritatea centrală spaniolă, care este Ministerul Justiției, care a îndemnat România să-mi returneze descendenții, care sunt cetățeni spanioli”.
Chiar și așa, acolo „am avut un proces mare și după 11 căi de atac, din 11 apeluri, a fost de acord cu mine și Înalta Curte de Casație și Justiție din București”. Dar ce folos? „Le am pe fiicele mele pe hârtie, dar nu sunt cu mine”, spune aproape plângând Antonio, care nu-și poate stăpâni emoția. „Este greu și trist pentru un tată”.
Abandonat de propriul guvern
„Ministerul Afacerilor Externe nu a făcut nimic”, se plânge Antonio referindu-se la autoritățile spaniole. Și Ministerul Egalității nici nu vrea să menționeze asta, având în vedere modul în care procedează. Nu a avut de ales decât să meargă la Poliția română care, subliniază el, nu este ca poliția spaniolă.
„Aici dacă te duci cu o sentință – așa cum i s-a întâmplat Juanei Rivas cu o sentință italiană – poliția nu are de ales decât să predea acei copii”. Acolo este „exact invers”.
Lui Antonio i se pare de neînțeles faptul că „în cazul răpirii a două fete spaniole, de 4 și 6 ani (în momentul răpirii), nimeni nu ridică un deget”. „Două fetițe și una dintre ele este bolnavă”, insistă el vizibil afectat, în timpul interviului pentru cotidianul Libertad Digital.
Disperarea lui Antonio este atât de mare, încât a fost nevoit să ceară ajutor și urmează un tratament psihiatric. Medicii au ajuns să se teamă pentru viața lui. Când a ajuns la ei, „avea o anemie uriașă”. „A trebuit să fac o transfuzie”, recunoaște el cu tristețe. Medicii au crezut că ar putea fi cauzată de o boală gravă, dar alta este explicația pentru starea lui de sănătate.
„Sunt foarte îngrijorat de acest război, trăiesc fără să știu nimic despre cum sunt fiicele mele”, acuză el. Cea mai dificilă perioadă a trăit-o în luna martie. „Nu am mâncat, nu am dormit” și a început să se simtă rău. Când i s-au dat rezultatele analizelor, a fost avertizat că nu poate continua așa.
Nu va înceta să lupte
Disperat, fără să știe ce să mai facă, Antonio a trecut prin tot felul de situații. A călătorit de șapte ori în România, unde „i-au luat banii cu găleata” și nimic din ceea ce a făcut nu i-a folosit pentru a-și recupera fiicele, care nici nu mai știe ce ar putea crede despre el. Se teme de ce e mai rău pentru ele, influențate de mediul matern „ortodox, ortodox, ortodox”.
El crede că această problemă poate avea ceva de-a face cu situația creată, pe lângă suspiciunea pe care el o simțea față de familia soției sale, deoarece Simona era fericită în Murcia. Mama fostei sale soții „este foarte religioasă”.
Ca să avem o idee, Antonio susține că bunica lor le obligă pe fete să meargă în fiecare duminică să se roage „la biserică de la ora 6:00 dimineața”. „Nu știu de ce nu se emite un mandat de căutare și arestare pentru acea femeie, când este dovedit că a răpit două fete și râde de justiția spaniolă”, continuă tatăl fetelor referindu-se la fosta sa soție.
După cum el însuși spune, Antonio se simte „neajutorat, frustrat și trist”. Nici nu poate fi altfel. El știe că trebuie să fie puternic pentru a continua să lupte pentru fiicele sale, pentru că nu va uita de ele. „Nu pot și nici nu vreau să uit de Rocio și Maria mea”, conchide Antonio.
