Succes gastronomic în Italia, un bucătar român a câștigat Marele Premiu Internațional al Tonului Roșu

Paul Eugen Siserman, un bucătar român în vârstă de 43 de ani, s-a clasat duminică, 21 iulie, pe primul loc și a intrat în posesia trofeului „Gran Premio Internazionale del Tonno Rosso” la concursul gastronomic de la Cornino, provincia Trapani, din sudul Italiei.

Românul, originar din Cluj, a întrecut astfel echipa bucătarilor italieni, clasată pe locul secund.

Prima ediţie a Marelui Premiu Internaţional dedicat Tonului Roşu de la Baia Cornino s-a desfășurat pe parcursul a patru zile, între joi și duminică, timp în care concurenții au susținut mai multe probe de dibăcie culinară.

Au participat bucătari din 6 țări, iar Paul Eugen Siserman a fost cel mai votat de către juriul format din bucătari profesioniști, jurnaliști, profesori și alți experți în domeniul gastronomic.

„Triumfă România!”, scriu jurnaliștii italieni de la Tele Sud care publică și video de mai jos cu momentul decernării premiilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI