Tânăr italian de 34 de ani ucis de coronavirus, autopsia confirmă că nu avea alte boli

Emanuele Renzi, în vârstă de 34 de ani, a murit în data de 22 martie 2020 pe patul secției de Terapie Intensivă a spitalului Tor Vergata din Roma în urma infecției cu COVID-19. Conform rezultatelor autopsiei, care a fost efectuată joi, 26 martie 2020, la Institutul de Boli Infecțioase Lazzaro Spallanzani din capitala Italiei, tânărul italian nu suferea de alte patologii, era sănătos înainte de infecția cu noul coronavirus, relatează ziarul italian La Stampa.

Lele, cum îi spuneau apropiații, lucra într-un call center din Settebagni, lângă Roma, care are circa 4.000 de angajați. Ultimele sale deplasări au fost anchetate de unitatea de criză Covid-19 din Regiunea Lazio și reiese că tânărul plecase cu niște prieteni în perioada 6-8 martie la Barcelona, în ​​Spania, pentru a participa la o petrecere a burlacilor. Se întorsese la muncă pe 9 martie, dar a doua zi, după apariția primelor simptome, a decis să se auto-izoleze acasă. Starea lui s-a agravat repede și miercuri, 11 martie, s-a simțit rău, iar în data de 16 martie a fost internat în stare gravă la spitalul Tor Vergata.

„Era un băiat sănătos, un mare sportiv, nu a fumat niciodată. Era bine”, au spus părinții tânărului după decesul acestuia.

Familia a sperat și s-a rugat până în ultima clipă ca acest băiat înalt, robust și fără probleme de sănătate să se vindece, dar, la șase zile după internare, Lele a murit pe patul de spital, răpus de acest virus despre care se spune mereu că ucide doar persoane în vârstă și bolnave. Pericardită, miocardită, coagulopatie intravasculară diseminată, scrie în rezultatul autopsiei ca fiind cauzele decesului, conform sursei citate. Toate provocate de infecția cu COVID-19.

Emanuele Renzi lasă în urmă un copil de numai 6 ani pe care nu a avut posibilitatea nici măcar să-l mai îmbrățișeze o dată înainte de a părăsi această lume.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol