Tânăr român din Italia, gest eroic pentru a apăra două fete italience. Înjunghiat de unul dintre agresori

Stația de tren din localitatea italiană Forlì, provincia Forlì-Cesena din Emilia-Romagna, a devenit scena unui act de violență uluitor în seara zilei de marți, 18 iulie 2023.

Doi tineri imigranți, în vârstă de 18 și 21 de ani, au atacat două fete, iar un alt tânăr, de naționalitate română, care a intervenit pentru a le apăra pe victime, a fost înjunghiat de unul dintre agresori.

Conform celor relatate de ziarul Il Resto del Carlino, cei doi infractori sunt de origine tunisiană și au permise de ședere în regulă pe teritoriul Italiei, dar locuiesc în alt oraș. Ei ar fi ajuns la Forlì însă pentru a se întâlni niște prieteni.

Odată ajunși în gară, au abordat două tinere din Forlì, ambele de vârstă apropiată cu ei, dar abordarea lor a fost departe de a fi un flirt inocent.

Când tinerele le-au spus clar că nu doresc compania lor, cei doi imigranți au început să se comporte agresiv.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Una dintre fete a fost prinsă de păr și a început să strige după ajutor, moment în care martorii au sunat la numărul de urgență 112.

În apărarea fetelor a intervenit un tânăr de 24 de ani, de naționalitate română și rezident în oraș.

În urma gestului său eroic, el a primit două lovituri de cuțit în zona feselor, din fericire niciuna dintre ele letală.

Responsabil pentru rănile provocate conaționalului nostru este tunisianul în vârstă de 21 de ani, mai precizează sursa citată.

În urma acestui incident, infractorii au fugit de la locul faptei, în timp ce forțele de ordine erau deja în drum spre stația de tren.

carabinieri-e-ambulanza-nel-piazzale-davanti-la-stazione-ferroviaria-di-forli
Forțele de ordine și o paramedicii în piața din fața gării din Forlì. Sursă foto: ilrestodelcarlino.it

Ce a urmat apoi a fost o urmărire îndelungată, la care au participat atât carabinierii cât și echipajele Poliției de Stat.

În ciuda nopții care coborâse peste oraș, oamenii legii au bătut la pas întreaga zonă, în căutarea agresorilor. În cele din urmă, carabinierii au reușit să îi prindă.

Cu toate acestea, tânărul de 21 de ani nu s-a predat fără luptă. În timpul încercărilor de a-l imobiliza, a avut loc o bătaie care a rezultat în câțiva militari răniți ușor. În cele din urmă, agresorul a fost blocat și arestat.

Bărbatul de 21 de ani este acuzat de vătămare corporală agravată, precum și de rezistență și vătămare corporală a unui funcționar public.

Conform analizei camerelor de supraveghere, cuțitele nu au fost folosite cu intenția de a ucide. Din fericire, niciunul dintre răniți nu a suferit răni grave.

După o zi petrecută în închisoare, pentru bărbatul de 21 de ani a fost decretat arestul la domiciliu. Tânărul tunisian de 18 ani, în schimb, a fost denunțat, dar nu a fost arestat.

Distribuie acest articol