Tânăr român dispărut în Italia. Rudele din România sunt disperate: „Ajutați-ne să-l găsim!”

Un tânăr român de 22 de ani, Ștefan Alexandru Mădălin, a dispărut de mai multe zile la Torino.

Aflându-se la mii de kilometri depărtare de casă și într-o situație cu adevărat alarmantă, membrii familiei sale apelează la comunitate pentru ajutor și informații.

Tânărul, în căutarea unui viitor mai bun și a unei stabilități economice, a sosit în Italia în urmă cu aproximativ 4 luni și lucra la Torino, în construcții.

387854388_1029070371625654_3646983902094938286_n
Ștefan Alexandru Mădălin, dispărut în Italia, la Torino

Destinul său a luat o întorsătură neașteptată în seara zilei de 5 octombrie. După niște discuții aprinse cu doi dintre colegii săi de apartament, Alexandru a fost lovit și ulterior transportat la spital.

Rudele din România nu au informații despre spitalul la care a fost internat, ne-a mărturisit sora sa la telefon.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Luni, 9 octombrie, tânărul nu mai era la spital, iar la ora 14:20 și-a sunat mama și i-a povestit despre incidentul întâmplat și despre perioada petrecută la spital.

După acea conversație, telefonul său este închis și activitatea sa pe rețelele de socializare a încetat. Nimeni nu mai știe nimic de el.

Mama și sora băiatului lansează un apel disperat către toți cei care le-ar putea ajuta cu orice fel de informație despre Ștefan Alexandru Mădălin.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi crucial în localizarea sa.

Dacă ați văzut sau aveți vreo informație despre unde s-ar putea afla, vă rugăm să contactați familia la următoarele numere de telefon: 0040759075159 sau 0040754948223.

Distribuie acest articol