Tânăr român găsit mort în Italia pe marginea drumului, lângă scuterul său

Un tânăr de naționalitate română, în vârstă de numai 24 de ani, a fost găsit fără viață în această dimineață de 13 aprilie 2023 pe marginea unui drum din localitatea Saccolongo, provincia Padova din Veneto.

Dramatica descoperire a trupului neînsuflețit a fost făcută în jurul orei 08:00, relatează Il Resto del Carlino, pe via Boccalara din localitatea menționată mai sus.

Cadavrul se afla pe marginea drumului, iar lângă el a fost găsit scuterul românului nostru, motiv pentru care anchetatorii merg pe ipoteza că băiatul ar fi fost victima unui grav accident rutier.

Mai exact, se suspectează că tânărul român ar fi căzut cu scuterul în cursul nopții trecute, în timp ce se îndrepta spre casă, iar căzătura i-a fost fatală.

Corpul fără viață al conaționalului nostru a fost transferat ulterior la spitalul din Padova unde va fi supus autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol