Tânăr român mort în Italia într-un tragic accident. Lasă în urmă un copil de numai 7 luni

Un accident mortal a avut loc în această dimineață de marți, 10 ianuarie, pe șoseaua numită Bonifica del Salinello, din provincia Teramo (Abruzzo), în urma căruia un tânăr român în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața, relatează Certa Stampa.

S-a întâmplat pe teritoriul localității Sant’Omero, la ora 06:30, când un autoturism Fiat Punto, condus de un tânăr cetăţean român pe nume Bănuţ Geo Ștefan, s-a izbit de un camion frigorific Iveco Stralis.

Pentru tânărul de la volanul autoturismului nu s-a mai putut face nimic, el a decedat pe loc, în urma impactului puternic.

Din primele cercetări se pare că băiatul român a pierdut controlul volanului după o curbă și mașina a intrat pe contrasens izbindu-se de camion. Este posibil ca tânărul nostru conațional să se fi simțit brusc rău sau să fi ațipit la volan.

La locul accidentului s-au prezentat polițiștii rutieri și pompierii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bănuţ Geo Ștefan era rezident în localitatea Controguerra și lucra într-o firmă de construcții. Era căsătorit și avea un copilaș de numai 7 luni, care va fi nevoit acum să crească fără tatăl său.