Polițiștii municipiului Constanța au fost contactați recent în legătură cu dispariția în Italia a unei tinere românce originară din acest oraș.
Stănescu Beatrice, are 24 de ani, iar autoritățile au informat că tânăra este stabilită în Italia din anul 2019, însă nu a mai putut fi contactată telefonic de familia sa de la data de 21 februarie 2024.
Tânăra are 1,73 metri înălțime, o greutate 60 de kilograme, are părul negru și ochii căprui.
Până la această oră, anchetatorii nu au furnizat informații cu privire la orașul sau regiunea din Italia în care tânăra s-ar fi aflat la data dispariției.
Poliția face apel la cetățenii care pot oferi informații despre această persoană să contacteze autoritățile competente prin apel la 112 sau Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, la numărul de telefon: 0241.611.364.