Tânără româncă însărcinată moartă în Italia într-un grav accident rutier. Șoferul este acuzat de omor stradal

Cristina Durac avea doar 24 de ani când și-a pierdut viața în accidentul produs la Caorle (Veneto), în ziua de 14 martie 2021. Tânăra era însărcinată în patru luni și călătorea pe scaunul pasagerului, într-un Opel Vectra condus de partenerul ei în vârstă de 28 de ani.

În urmă cu câteva zile bărbatul, cu inițialele B.I., a fost trimis în judecată sub acuzația de omor stradal, informează Nuova Venezia. Din cercetările efectuate, procurorii din Pordenone au descoperit că acesta nu deținea permis de conducere și nu a moderat viteza la condițiile de drum, fiind vinovat de producerea accidentului.

Cuplul se deplasa la bordul autoturismului Opel Vectra dinspre Caorle când, în via Altanea, în fața campingului Pra delle Torri, s-a ciocnit cu o jeep care venea din sens opus și la volanul căruia se afla un italian în vârstă de 61 de ani.

Conform celor reconstituite de procurori, partenerul Cristinei, care se afla la volan deși nu deținea permis de conducere, într-o curbă a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive și a invadat banda pe care se afla celălalt vehicul.

În momentul impactului, Cristina Durac se afla pe scaunul pasagerului, fără centura de siguranță. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru ca românii să poată fi extrași din fiarele contorsionate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru tânăra femei precum și pentru copilul pe care îl avea în pântece nu a mai fost nimic de făcut. În schimb, șoferul român a scăpat cu viață. El a fost grav rănit și transportat la spitalul din Mestre, dar acum va trebui să răspundă pentru fapta sa.