Un tată italian duce o adevărată luptă pentru a-și găsi copilul dispărut fără urmă. Căsătorit cu o femeie română, Stefano Liberato, hotărăște să se despartă de aceasta la puțin timp după ce s-a născut băiețelul lor. În anul 2006, mama se întoarce în România cu băiețelul care avea atunci 8 luni. Din anul 2013, însă, italianul nu mai are nicio veste despre fiul său, de parcă ar fi intrat în pământ.
Stefano Liberato își manifestă public disperarea și încearcă prin toate modalitățile pe care le are la dispoziție să atragă atenția asupra cazului său. Pentru el, de ani de zile, viața a devenit un coșmar. Fiul său, născut la 4 noiembrie 2006, a plecat în România cu mama sa și nu s-a mai întors niciodată în Italia. Mai mult, în aceste zile a devenit un adevărat caz de dispariție, pentru că tatăl său nu știe din anul 2013 unde se află copilul și l-a dat dispărut.
Dacă până în acel an reușise să mențină o legătură cu fosta sa soție, din 2013 aceasta a dispărut împreună cu băiatul, iar tatăl italian susține că femeia ar fi părăsit România însoțită de minor și s-ar fi stabilit undeva în străinătate.
Liberato, rezident la Giulianova, în Abbruzzo, declară: „Mama, de naționalitate română, pe 4 noiembrie 2006, l-a luat din casă pe iubitul meu fiu, care avea atunci doar 8 luni de viață și a plecat, după care a pus în aplicare o adevărată fugă și din România, pentru a-și face pierdute urmele.”
Pe data de 20 februarie băiatul împlinește vârsta de 13 ani
În procesul de custodie, statul italian, prin intermediul Curții civile din Teramo, i-a încredințat inițial băiețelul tatălui, ca apoi, Curtea de Apel din Aquila, să i-l încredințeze mamei, în urma sentinței din procesul de apel.
Simțindu-se disperat, în durerea cauzată de imposibilitatea de a-și vedea copilul crescând, tatăl face apel la statul italian să intervină „cu mijloacele cele mai eficiente și mai decisive, capabile să găsească cât mai curând posibil acest copil dispărut în neant de aproape 6 ani de zile.”
Stefano Liberato este profesor și spune că a crezut mereu în puterea legii: „Toți copiii au nevoie de afecțiunea taților – adaugă el – știu că și fiul meu are nevoie de îmbrățișarea și afecțiunea mea, mi-a spus-o chiar el asta, cândva. De ce să-l lipsesc de dragostea mea? Fac apel la magistrați, la conștiința lor. Nu poți lipsi un fiu de afecțiunea tatălui său. Eu cred în voi și în inima voastră!”
