Tată român din Italia răpus de o boală cruntă la numai 37 de ani. „Un suflet mare s-a ridicat la cer”

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Durere fără margini pentru o familie de români rezidentă în localitatea Montichiari din provincia Brescia, în Lombardia, după ce o boală cruntă i-a răpus viața lui Florin Toma, în vârstă de numai 37 de ani.

Florin Toma, 37 de ani, răpus de leucemie în Italia. Foto: Facebook/profil public

Potrivit cotidianului digital Brescia Today, conaționalul nostru locuia în orășelul menționat mai sus împreună cu soția sa, Alina, și fiica lor, Ilaria.

- Continuarea după publicitate -

Era foarte cunoscut în comunitatea din Montichiari, în special pentru activitatea sa de sportiv, Florin fiind pasionat de Futsal (fotbal în sală).

„Cred că în aceste circumstanțe, cea mai bună frază spusă este aceea care vine din inimă. Nu este nevoie să căutăm o frază exactă. Nu este nevoie să compunem o frază. Este de ajuns să ne deschidem inima”, a scris un coleg de Futsal pe pagina Facebook Futsal League Championship.

„Îmi pare enorm de rău, astăzi am pierdut un prieten adevărat. Una dintre acele puține persoane care a făcut într-adevăr tot ce a putut pentru a mă ajuta în drumul meu în lumea fotbalului, ca organizator. În ultimul timp ai fost foarte bolnav. Chiar dacă în fața mea ai făcut totul pentru a ascunde asta. Regret, regret, regret. În numele tuturor colegilor de futsal din FLC Brescia, trimit sincere condoleanțe soției Alina și fiicei Ilaria și întregii familii”, a mai scris colegul lui Florin în mesaj.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânărul tată român le lasă îndurerate nu numai pe soția și fiica sa, dar și părinții, Maria și Grigore, și fratele său, Daniel.

Trupul neînsuflețit al lui Florin Toma se află acum la Casa Funerară Coffani, din via Brescia (Montichiari), iar cei care doresc să prezinte un omagiu se pot prezenta astăzi, 21 martie 2022, între orele 08:30 și 12:00 sau între orele 14:30 și 19:00, mai precizează Brescia Today.

În zilele următoare, trupul românului nostru va fi repatriat în România și înmormântat în localitatea Comlăușa din județul Satu Mare, de unde Florin este originar.

Nenumărate mesaje pline de condoleanțe și regret au venit și din partea apropiaților familii și comunității românești pe Facebook.

O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Aliona.

- Continuarea după publicitate -

„CÂt de mare durere a lăsat în sufletele noastre. MultĂ putere, mângâiere și alinare, nașă dragă, sunt alături de voi! Drum lin spre îngeri, nașule!”, a transmis și Anamaria.

„Nu am văzut dragoste mai mare ca a voastră. Sunt sigură că trece peste orice limite văzute sau nevăzute”, a ținut să precizeze o altă cunoștință.