Tinere românce, unele dintre ele minore, exploatate sexual în Italia. Patru persoane arestate în România

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Brăila au pus în cursul zilei de luni, 31 august 2020, sub arest preventiv pentru 24 de ore, patru persoane acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată. Gruparea, care era compusă dintr-un bărbat, concubina acestuia și surorile lui, a racolat mai multe fete pe care le-a exploatat sexual apoi în Italia, unele dintre acestea fiind chiar minore.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT publicat marți, 1 septembrie, cei patru proxeneți operau pe raza județului Brăila încă din anul 2017, când au început constituirea unui grup infracțional organizat compus din mai multe persoane specializate în racolarea de tinere minore și majore cu scopul de a le iniția în practicarea prostituției pe teritoriul altor state europene.

„Liderul grupului se ocupa de identificarea unor persoane de sex masculin, aflate într-o situație materială modestă, dispuse să-l ajute la desfășurarea unor activități (conducători auto, mecanici, etc.), contra unor sume modice de bani, persoane cărora le oferea posibilitatea de a-și stabili domiciliul cu forme legale într-unul dintre imobilele sale.
Cele două surori ale liderului aveau rolul de a recruta concubinele acestor persoane, precum și alte persoane de sex feminin pe care le cunoșteau prin intermediul acestora, prezentându-le ca atractivă, din punct de vedere financiar, activitatea de prostituție practicată pe teritoriul Italiei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Proxeneții cumpărau apoi bilete de călătorie pentru victimele lor și le însoțeau în Italia, iar odată ajunse acolo, le cazau într-un apartament și le pregăteau pentru prostituție. Membrii rețelei de proxeneți le promovau pe tinerele românce pe site-uri de specialitate sau le scoteau în stradă pentru a atrage în clienți.

Liderul grupării conducea întreaga activitate din România, precizează DIICOT, fiind informat prin telefon de concubina sa, din Italia, cu privire la programul tinerelor exploatate, precum și sumele obținute din activitatea acestora. Banii erau gestionați, însă, de una dintre surorile liderului, care se ocupa de partea financiară și care îi trimitea bărbatului încasările prin intermediul sistemelor de transfer monetar.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Deși inculpații lăsau impresia că înlesnesc tinerelor practicarea prostituției, în baza unei înțelegeri de împărțire în mod egal a banilor obținuți în acest mod, după ce acestea ajungeau în străinătate, membrii grupării le rețineau documentele de identitate, le luau aproape toți banii sub pretextul diferitelor cheltuieli și le cereau să respecte condițiile oferite de ei, altele decât cele stabilite în România. În cazul în care tinerele refuzau să mai practice prostituția în baza înțelegerilor inițiale, membrii grupării recurgeau la amenințări și jigniri, precum și la pretinderea unor datorii deja achitate”, mai informează DIICOT.

În urma a 5 percheziții domiciliare efectuate de procurorii DIICOT în cursul zilei de ieri pe raza județului Brăila au fost ridicate 11 telefoane mobile, 2 laptop-uri, o tabletă, un DVR, înscrisuri și carduri bancare. Cei 4 inculpați vor fi prezentați astăzi Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Distribuie acest articol