Trafic de forță de muncă România – Italia. Muncitori agricoli români recrutați pe Facebook

Piața neagră a forței de muncă adusă din România este o activitate în plin avânt în Italia. Oricât s-ar strădui autoritățile să-i descopere pe cei care exploatează în condiții de semi-sclavie muncitori agricoli străini, nu reușesc pentru că se lovesc de tot felul de strategii și tactici care-i pun la adăpost pe angajatori și pe intermediarii acestora. Inspecţiile la locul de muncă sunt deseori ineficiente sau chiar lipsesc, permiţându-le angajatorilor și intermediarilor lipsiţi de scrupule să plătească prea puţin şi să-şi exploateze excesiv lucrătorii.

În cazul de față, angajatorii sunt italieni, proprietari de ferme și de terenuri agricole care profită de disperarea săracilor din România, intemediarii sunt tot români de-ai noștri, obișnuiți să tragă foloase de pe urma conaționalilor lor fără niciun pic de regret. Pentru ei, cei recrutați sunt ca niște vite bune de muncă, pe care îi vor munci și de pe spinarea cărora vor scoate câștig.

Totul a început cu un anunț pe Facebook care căuta muncitori pentru agricultură, în Italia. Un anunț care promitea, ca multe altele de acest gen apărute în ultimul timp pe rețelele de socializare, să te scoată din datorii, din nevoi, din neajunsuri. Cu un loc de muncă, undeva, în Italia, la muncile câmpului sau în sere și de unde te vei întoarce cu o brumă de bani care îți va permite să trăiești decent măcar pentru o bucată de timp. Sau să acoperi datoriile pe care le-ai făcut constrâns de sărăcia de acasă.

În capcana intermediarilor ilegali a căzut și Marius, îl vom numi așa pentru că ne-a cerut să îi ascundem adevărata identitate. Marius, aflându-se la mare ananghie cu banii și neavând un loc de muncă în țară, a sunat la numărul din anunț. I-a răspuns un bărbat, un domn din Satu Mare, care i-a spus că are o agenție de intermediere de muncă și că îi va facilita plecarea în Italia. Nu l-a văzut Marius nici pe domnul respectiv, nici vreun contract și nici la sediul așa-zisei agenții nu a fost chemat. A fost pur și simplu luat de acasă cu un microbuz în care se mai aflau câțiva români și dus în Italia. Așa, ca la ocazii, fără bilet, fără să primească vreo chitanță în schimbul banilor pe care i-a plătit pentru transport.

Nu știa o boabă italienește iar odată ajuns la destinație tot cu români a avut treabă. „A venit băiatul patronului italian și m-a salutat, m-a întrebat dacă a mai venit cineva cu noi, i-am răspuns prin semne, a înțeles de la mine cât am înțeles și eu de la el, adică aproape nimic, apoi s-a dus. Părea om de treabă.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Marius a lucrat la Ferrara, la o societate agricolă unde i s-a pus în mână un contract deja semnat în numele său. La semnătura angajatului, unde normal semnează lucrătorul, era deja semnat, iar nouă, Marius ne-a spus că el nu a semnat absolut nimic, nici în România, nici în Italia. El doar a fost luat din fața porții, dus pe câmp la muncă și plătit cu circa 5 euro pe oră, fără să primească nimic altceva, niciun alt drept. A lucrat sâmbătă, duminică, fără să primească nimic în plus, nu a ajuns niciodată să ia banii pe care ar fi trebuit să-i ia conform legii. De la ferma din Ferrara, a fost transferat, pe banii lui, la o altă fermă unde condițiile erau mai grele, muncitorii, bărbați și femei dormeau în barăci insalubre și de unde a primit tot așa, un document deja semnat în numele lui. Când a cerut informații despre contractele care i s-au pus în mână, i s-a spus că de fapt nu sunt înregistrate. Marius și-a cerut atunci drepturile, să i se dea banii care i se cuvin pe munca lui conform legii, dar a fost amenințat cu bătaia și lăsat în drum de „caporalii” români.

„Este o adevărată rețea coordonată de unul, din Satu Mare, care se ocupă cu intermedierea ilegală a forței de muncă, ei caută oameni, ei transportă, că au firmă de transport dar nu dau bilete, nu dau chitanțe, îți iau banii și gata. Păi ce intermediere e asta? Apoi te duc pe la proprietari din ăștia de ferme agricole cu care au ei contacte de ani de zile, te păcălesc că îți fac contract de muncă dar nu e adevărat, mie mi-a zis unul de acolo, un bulgar care lucra de ani de zile, că nu sunt înregistrate contractele astea. Muncești cu 5 euro pe oră, ție atât îți dă, dar de la italian sau de la statul italian pe spinarea ta numai ei știu cât încasează! O întreagă rețea de mafioți și păcat, că sunt români de-ai noștri!”

Conform legislației italiene, angajarea în agricultură cu contract legal de muncă, impune o serie întreagă de drepturi pentru lucrătorii din acest sector. Redăm mai jos aceste drepturi, pentru toți cei interesați:

1. Cetăţenii români se pot angaja în agricultură în aceleaşi condiţii și drepturi ca şi cetăţenii italieni, fără obţinerea unei autorizări de angajare (permis de muncă);

2. Plata minimă pentru o zi de muncă în agricultură este de 52 de euro;

3. Numărul minim de zile lucrătoare în agricultură este de 51 zile, pentru a putea beneficia de asigurare de securitate socială;

4. Toate persoanele care lucrează legal pe teritoriul Italiei sunt asigurate, în mod obligatoriu, prin asigurările de securitate socială;

5. Sistemul de securitate socială din Italia acoperă următoarele situaţii: pensie de vârstă, invaliditate, urmaşi, boală, şomaj, pensionare anticipată, maternitate/paternitate, protecţia familiilor, accidente de muncă şi boli profesionale;

6. Lucrătorii din domeniul agricol primesc indemnizaţie de şomaj;

7. Pentru a putea beneficia de indemnizaţia de şomaj lucrătorii agricoli trebuie:
– Să aibă contribuţiile de asigurări sociale plătite, de cel puţin 2 ani;
– Să fi lucrat cel puţin 102 zile în ultimii 2 ani cu contract;

8. O perioadă de 51 zile lucrate legal într-un an, în agricultură, este considerată 1 an vechime în muncă la calculul pensiei de vârstă.

Din România, pentru a primi toate aceste drepturi odată ajunși la locul de muncă din Italia, vă recomandăm să plecați doar cu un contract încheiat de o agenție de intermediere legal constituită și după ce ați citit cu foarte mare atenție contractul încheiat cu reprezentanții acesteia. Altfel, veți fi atrași în capcana celor fără scrupule, ce vor câștiga mereu bani din disperarea oamenilor săraci, flămânzi, care sunt gata pentru un colț de pâine mai bun să plece capul și să îndure jugul la care sunt supuși. Să muncească zi lumină pe moșiile boierilor și să fie aruncați în drum dacă îndrăznesc să ceară ceea cei al lor și ce li se cuvine.

Evul Mediu a luat demult sfârșit, depinde de noi să conștientizăm asta și să ne răzvrătim împotriva oricărei forme de exploatare care pune în pericol sănătatea noastră fizică și morală, demnitatea și respectul pentru noi înșine. Știm, pâinea este foarte scumpă pentru mulți dintre noi, dar nu trebuie plătită niciodată cu prețul demnității noastre.

Distribuie acest articol