Tragedie evitată în Italia. Două avioane, cu sute de pasageri la bord, au riscat să se ciocnească

Un incident care ar fi putut avea consecințe tragice s-a petrecut luni, 16 octombrie, pe pista aeroportului din Bari.

La ora 11:35, un avion al companiei aeriene Volotea, care venea de la Florența, a fost nevoit să își reia zborul în ultimul moment, evitând o coliziune cu un Boeing de la Ryanair care se pregătea de decolare către Alicante, în Spania.

Avionul care venea de la Florența, având codul de zbor VOE72ZF, se afla la aproximativ 800 de metri altitudine atunci când a survolat pista pentru a decola.

În acel moment, avionul Boeing 737 al Ryanair, începea procedura de decolare pe aceeași pistă.

Cele două avioane, cu sute de pasageri la bord, au riscat să se ciocnească

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pilotul avionului care sosea de la Florența a fost nevoit să ia altitudine, evitând astfel o tragedie.

ENAV asigură însă că „totul s-a petrecut în deplină siguranță și la altitudini care au permis un spațiu amplu de manevră”. Investigațiile autorităților competente vor contura cu precizie detaliile și împrejurările episodului.

Incidentul de la Bari pune sub semnul întrebării gestionarea traficului aerian și necesitatea revizuirii protocoalelor de securitate pentru a preveni astfel de situații în viitor.

Acesta nu este un caz izolat

Recent, la Aeroportul Internațional Austin-Bergstrom din Texas, două aeronave s-au aflat pe aceeași pistă, punând în pericol viața a 128 de persoane.

În octombrie anul trecut, un incident similar a avut loc la aeroportul din Berlin, unde două avioane, unul având ca destinație Milano Linate, au fost la un pas de coliziune pe pista aeroportului german.

Distribuie acest articol