Tragedie într-o familie de români din Italia: Soția moartă și soțul în stare gravă în urma unui accident rutier

Un dramatic accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 30 iulie 2022, pe autostrada A4 din Italia, între cabinele de taxare Martellago-Scorzè și Preganziol, din regiunea Veneto, informează ziarul Il Gazzettino.

Potrivit sursei citate, un autoturism, la bordul căruia călătoreau două persoane – soț și soție – s-a izbit în jurul orei 06:30 din această dimineață de un TIR care se afla în zona de staționare.

Imagine de la locul accidentului.

În urma impactului puternic cu mijlocul greu de transport, femeia aflată pe scaunul pasagerului, în vârstă de 56 de ani și de naționalitate română, a decedat pe loc.

Soțul femeii, de aceeași vârstă și naționalitate, a rămas în schimb cu răni foarte grave și a fost transportat la spital.

Pompierii au intervenit pentru a descarcera victimele.

La fața locului au intervenit agenții de la Poliția Stradală din Veneția pentru a efectua investigațiile de rigoare și a afla care a fost cauza accidentului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bucata de autostradă pe care s-a petrecut tragedia a fost blocată timp de mai bine de trei ore, mai precizează sursa citată.

Distribuie acest articol