Tragedie românească în Italia! Un bărbat mort după ce a fost lovit cu o sapă în cap

Un bărbat de naționalitate română a fost ucis cu lovituri de sapă în zona capului, la Naro, în provincia Agrigento, în această dimineață de duminică, 8 iulie, ne informează cotidianul La Repubblica.

Din primele constatări reiese că doi cetățeni români care locuiau în cartierul Sant’Erasmo, via Donnaligara, erau implicați într-o ceartă când, la un moment dat, discuția dintre ei a degenerat și s-a trecut de la vorbe la fapte. Unul dintre cei doi a pus mâna pe o sapă și l-a lovit în zona capului pe celălalt român, până l-a omorât.

Sursa citată mai scrie că și românul care a comis oribila crimă este, de asemenea, rănit.

La fața locului investighează carabinierii unității din Naro (Sicilia). Se procedează la reconstituirea faptelor, pentru a se înțelege exact dinamica tragediei și ce a cauzat cearta dintre cei doi români.

Distribuie acest articol