Trei persoane mușcate de vipere în Italia. Una dintre ele a ajuns la Terapie Intensivă

Numărul persoanelor care au ajuns la spital, în Italia, după ce au fost mușcate de vipere, a crescut semnificativ zilele trecute.

Numai în ultima săptămână, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost internate în spital după întâlniri nedorite cu aceste reptile veninoase, informează publicațiile italiene La Repubblica și Piacenza Sera.

Un bărbat de 44 de ani se numără printre victime, acesta fiind mușcat de o viperă în zona lacului Combal, lângă Courmayeur, o localitate alpină din regiunea Valle d’Aosta.

El a fost transportat la Spitalul Parini din Aosta, unde medicii l-au asigurat însă că situația sa nu este gravă.

În aceeași zi, la Staffal, un cătun al localității Gressoney-La-Trinité , de asemenea din regiunea Valle d’Aosta, o femeie în vârstă de 66 de ani a avut parte de o experiență mult mai îngrozitoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ea a suferit un șoc anafilactic după ce a fost mușcată de o viperă, fapt ce a necesitat internarea ei de urgență în secția de Terapie Intensivă a spitalului. Femeia a rămas internată acolo câteva ore, până când starea ei s-a îmbunătățit.

În localitatea Valbrenta, provincia Vicenza din Veneto, un bărbat de 50 de ani a fost mușcat și el de o viperă în timp ce încerca să o alunge de la stația sa de benzină.

Reptila s-a refugiat într-un spațiu îngust, iar în încercarea bărbatului de a fugări-o, a fost mușcat de braț.

Situația a devenit rapid gravă, iar bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din Bassano del Grappa. După sosirea la spital, pacientului i s-a administrat un antidot adus de la centrul anti-otrăvuri din Verona.

Un alt caz de mușcătură de viperă s-a petrecut în Cerignale, provincia Piacenza din Emilia-Romagna, unde un bărbat a apelat serviciul de urgență 118, afirmând că a fost mușcat de o viperă.

El a fost preluat rapid de echipele de salvare și transportat la spitalul din Piacenza pentru a fi supus investigațiilor și pentru a primi tratamentul necesar.

Aceste cazuri evidențiază pericolul pe care îl reprezintă viperele în Italia și necesitatea adoptării unor măsuri preventive mai stricte pentru a evita astfel de incidente în viitor.

Distribuie acest articol