Un bărbat a aflat după 18 ani de căsnicie că cei doi gemeni pe care i-a crescut nu sunt copiii lui

Un bărbat căsătorit cu soția sa de 18 ani, care a crescut împreună cu ea doi copii gemeni, în vârstă astăzi de 17 ani, a aflat în urma unor teste genealogice primite la școală de fiul și fiica sa că nu el este tatăl lor biologic.

După cum relatează Daily Record, la doar două zile după aflarea dramaticei vești, tatăl devastat a dezvăluit pe o rețea de socializare neplăcuta experiență prin care trece, mărturisind că efectiv nu știe ce să facă mai departe cu viața sa.

El a povestit cum, împreună cu soția sa, Kelly, au depășit numeroase obstacole și momente dificile în căsnicie dar au rămas unul lângă celălalt.

Au fost împreună timp de 20 de ani și sunt căsătoriți de 18, iar soțul a mărturisit că nu și-ar putea imagina viața fără ea.

Cei doi s-au cunoscut și s-au îndrăgostit încă din facultate, amândoi fiind studenți ambițioși, iar la scurt timp după absolvire au decis să înființeze o afacere împreună.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La un an după ce și-au înființat compania au decis să se căsătorească, dar o „dispută majoră” a apărut la două luni de la căsătorie, privind direcția în care dorea fiecare să ducă afacerea lor, ceea ce a făcut ca soția să plece de acasă o perioadă.

La câteva săptămâni după ceartă, femeia a revenit la el, au reușit să ajungă la un compromis și s-au împăcat. În perioada aceea Kelly a rămas însărcinată cu gemeni, potrivit celor relatate de soțul ei.

Din acel moment, cuplul a fost „nedespărțit”, chiar dacă cei doi soți au înfruntat o mulțime de dificultăți în afacerea lor comună, susținându-se întotdeauna și având deplină încredere unul în celălalt.

Din păcate, totul s-a năruit pentru soț când testele ADN ale predecesorilor au arătat că gemenii săi aveau un alt tată biologic, ceea ce a făcut ca soția sa să mărturisească în cele din urmă ce se întâmplase în săptămânile în care plecase de acasă.

Cu inima frântă, soțul încornorat a scris: „Kelly a plâns și și-a cerut scuze în mod constant. Ea mi-a spus că, în perioada în care am avut acea ceartă, la începutul căsniciei noastre, s-a îmbătat într-o noapte și s-a culcat cu totul întâmplător cu un tip și că nu m-a înșelat de atunci”.

Bărbatul a recunoscut că adulterul soției l-a lăsat pur și simplu dezorientat, astfel încât i-a spus acesteia că are nevoie de timp pentru a procesa vestea și s-a mutat la un hotel.

„Nici măcar nu știu ce fac – ultimele două zile au fost neclare. Mă simt ca un zombi, complet incapabil să simt sau să procesez ceva.

Nu intenționez să-mi abandonez copiii – s-ar putea să nu fiu tatăl lor biologic, dar încă sunt tatăl lor și îi iubesc mult”, a mărturisit el.

- Continuarea după publicitate -

Cerându-le celorlalți utilizatori sfaturi despre cum să procedeze mai departe, nefericitul soț a spus: „În acest moment, stau pe patul meu de hotel și nu am mâncat nimic astăzi. Gândurile mele sunt varză, așa că scriu asta pentru a mă ajuta să procesez”.

„Kelly a fost întotdeauna o soție grozavă și un partener de afaceri excelent. Nu știu dacă voi putea să mă uit la ea la fel ca înainte sau dacă voi fi din nou aceeași persoană. Nu știu cum să merg înainte”, a mai adăugat bărbatul.

Comentariile n-au întârziat să apară, așa că o persoană l-a sfătuit: „În primul rând, trebuie să ai grijă de tine. Mănâncă ceva! Relaxează-te și uită-te la televizor! Liniștește-te puțin! Ai primit o veste proastă și asta poate fi zguduitor pentru oricine trebuie să-i facă față.

Trebuie să te concentrezi pe tine însuți chiar acum. Doar oferă-ți ceea ce ai nevoie și îți vei da seama când vei avea timp. Au trecut deja 17 ani – încă un an nu va durea”, a adăugat comentatorul de pe Reddit.

Când ești pregătit, îi poți spune soției tale ce vei face. Dacă a înșelat doar o singură dată, atunci depinde de tine dacă este prea mult sau nu.

Nu-i treaba mea să intervin. Dar ai putea avea o familie în continuare, dacă lucrezi la asta și dacă vrei să o ții unită”, și-a dat cu părerea „consilierul virtual”.

Un alt utilizator a comentat: „Ia decizia cea mai importantă din viața ta, într-o stare de spirit în care ești măcar fizic în regulă (mănâncă, dormi, etc.).

Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta, dar aceștia sunt copiii tăi încă și viața nu este întotdeauna neagră sau albă”.