Un deținut român se zbate în Italia între viață și moarte. Soția: „Spuneți-mi cum ajuns în această situație!”

Un grav incident din închisoarea din Sanremo, regiunea Liguria, ridică semne de întrebare după ce un deținut român de 51 de ani, Corneliu Maxim, a fost găsit în comă din cauza unei leziuni severe la cap.

Cum s-a produs rana rămâne un mister, iar instituția carcerală nu a furnizat detalii clare. Soția bărbatului a transmis: „Vreau să aflu adevărul! Cum a ajuns în această situație!?”

Conform declarațiilor soției acestuia, prezentate în ziarul La Repubblica, Corneliu Maxim fusese încarcerat pe 24 iunie, condamnat pentru furt.

Pe 5 august, el a fost transportat de urgență la spitalul din Sanremo, urmând să fie transferat la spitalul din Pietra Ligure, situat la aproximativ 70 de kilometri distanță.

Detaliile oferite familiei au fost minime. Daniela, soția lui Corneliu a fost informată doar că bărbatul a fost internat după ce i s-a făcut rău.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ulterior, i s-a adus la cunoștință necesitatea unei intervenții chirurgicale delicate pentru a repoziționa structura osoasă craniană.

Având în vedere gravitatea situației, familia s-a adresat avocatului Andrea Rovere, care a declarat că a depus o plângere la procuratură și că a contactat autoritatea independentă italiană care monitorizează drepturile deținuților.

Doriano Saracino, reprezentantul acestei autorități pentru regiunea Liguria, a confirmat că a luat la cunoștință situația și că investigațiile sunt în curs de desfășurare.

Într-o vizită la spital, avocatul Rovere a observat nu doar rana gravă de la nivelul capului, dar și echimoze sub ochii deținutului român.

Daniela a documentat starea soțului ei prin fotografii, una dintre acestea fiind publicată de La Repubblica.

193307047-87350a50-d669-4e04-ad9f-fbe374808b66
Corneliu Maxim fotografiat de soție în spital. Sursa: La Repubblica

Avocatul a subliniat că, în cadrul închisorii, românul era într-o celulă individuală, fără alți deținuți și, foarte probabil, fără paturi suprapuse de pe care ar fi putut cădea.

Investigațiile în derulare trebuie să clarifice modul în care s-a produs accidentul și să determine dacă există vreo responsabilitate din partea penitenciarului.

Atunci când jurnaliștii de la Repubblica au contactat închisoarea din Sanremo pentru a discuta cu directorul, au fost informați că acesta se afla în vacanță, iar niciun alt comentariu oficial nu a fost oferit.

Conform datelor recente furnizate de asociația Antigone, până la 31 iulie 2023, închisoarea din Sanremo găzduiește 275 de deținuți, deși capacitatea sa oficială este de 223 de locuri.

Distribuie acest articol