Un îngrijitor român din străinătate a violat bătrâna pe care o îngrijea. „Îmi pare rău. Familia a fost întotdeauna bună cu mine”

Un îngrijitor de naționalitate română, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnat marți, 28 martie, la trei ani de închisoare pentru că a violat bătrâna în vârstă de 82 de ani pe care o îngrijea la domiciliul acesteia din regiunea Mühlviertel, districtul Urfahr din Austria.

După cum relatează krone.at, românul a recunoscut cu tristețe la Tribunalul Regional Linz că și-a agresat sexual protejata octogenară în noiembrie anul precedent. „Îmi pare rău. Familia a fost întotdeauna bună cu mine”, a mărturisit îngrijitorul român.

Chiar dacă a susținut că nu-și mai amintește noaptea respectivă, deoarece a explicat că băuse o sticlă cu băutură alcoolică, inculpatul a recunoscut fapta comisă.

Deși are deficiențe psihice încă de la naștere, bătrâna a reușit a doua zi să-i destăinuie cele întâmplate surorii sale, care locuiește și ea în aceeași casă. În ultima zi a ciclului de îngrijire care durează patru săptămâni, îngrijitorul s-a culcat cu ea peste noapte și a violat-o.

Apoi ar fi abuzat-o din nou a doua zi dimineața, în timp ce o spăla.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu ar fi fost prima dată când inculpatul a fost judecat pentru astfel de fapte. Și în Germania a trebuit să suporte consecințele unei agresiuni sexuale similare, unde a și fost condamnat.

Audierea de la Tribunalul din Linz fusese programată pentru întreaga zi de marți, 28 martie, dar mărturisirea inculpatului a grăbit desfășurarea procesului și acordarea verdictului.

Îngrijitorul a fost găsit vinovat de abuz sexual asupra unei persoane lipsite de apărare sau cu deficiențe psihice (pedeapsa poate fi cuprinsă între unul și zece ani de închisoare) și condamnat la trei ani de închisoare. Sentința judecătorului este definitivă.