Un român din Italia i-a făcut avansuri mătușii soției sale. „Nu mai pot, vă rog opriți-l!”

O româncă rezidentă la Ancona, în vârstă de 30 de ani, a fost în mod repetat bătută și umilită de soțul său, un conațional de 37 de ani, pe care l-a denunțat în sfârșit la poliție.

Zilele trecute, bărbatul s-a întors acasă beat și i-a făcut avansuri mătușii soției sale, relatează Ancona Today.

Victima, a cărei identitate este protejată, a suportat agresiuni și umilințe timp de cinci ani din partea soțului său. „Ești o femeie de nimic”, îi spunea bărbatul care o lovea frecvent.

Totul a început în 2018, o dată cu nașterea fiului lor. Bărbatul ar fi amenințat-o chiar și cu moartea și ar fi agresat-o în prezența copilului.

Recent, s-a întors acasă băut și a încercat să se apropie de mătușa soției sale, propunându-i să facă dragoste cu el.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Se pare că de această dată soția a hotărât să pună capăt acestei relații toxice și a sunat un avocat pentru a ști ce ar fi mai bine de făcut.

Avocatul i-a recomandat să depună imediat plângere. Femeia a mers la secția de poliție și a înregistrat plângerea, menționând că de cinci ani suferă abuzuri din partea soțului, deși nu s-a prezentat niciodată la spital pentru a fi tratată pentru vătămările pe care acesta i le provoca.

„Nu mai pot, vă rog opriți-l”, le-ar fi spus ea polițiștilor.

Soțul este acuzat acum de abuzuri agravate în familie și a primit un ordin de restricție, interzicându-i-se să se apropie de soție și fiul lor minor.

Mama și fiul se află în prezent într-un centru pentru victime ale violenței domestice.

Astăzi, bărbatul a avut un interogatoriu în fața judecătorului Carlo Masini, unde, asistat de avocatul său, Gianni Baldoni, a negat acuzațiile aduse.

Femeia a angajat-o ca avocată pe Federica Battistoni pentru a fi reprezentată legal.

Distribuie acest articol