Un român și o italiancă, vicecampioni mondiali la dans sportiv

Clit Șerban Constantin, un român originar din Alba Iulia, și Aurora Gioncada, o tânără italiancă rezidentă în același oraș, au obținut titlul de vicecampioni mondiali la dans sportiv, la competiția WDSF World Championship Standard U21, care a avut loc recent în Wuhan, China.

Aceasta reprezintă una dintre cele mai prestigioase competiții de dans sportiv pentru categoria lor de vârstă, informează Ziarul Unirea.

photo_2024-04-28_14-26-16
Șerban și Aurora, vicecampioni mondiali la dans sportiv

Performanța obținută recent nu este singulară pentru cei doi dansatori. Cu doar trei săptămâni înainte, Șerban și Aurora au câștigat și titlul de vicecampioni europeni la aceeași categorie, în Cambrils, Spania.

Un mesaj de felicitare a fost postat pe Facebook, subliniind mândria localnicilor pentru aceste realizări:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Felicitări și mult succes în continuare. Un albaiulian și o italiancă rezidentă în Alba Iulia, au cucerit titlul de vicecampioni mondiali la Dans Sportiv în cadrul WDSF WORLD CHAMPIONSHIP Standard U21 – Wuhan, China.

Asta, la trei săptămâni după ce au devenit și vicecampioni europeni la aceeași categorie in Cambrils- Spania. Alba Iulia are cu ce se mândri! Bravo vouă, Șerban și Aurora, pentru toată munca și perseverența de care dați dovadă.

Ați ajuns unde puțini reușesc, sunteți parte din istoria dansului românesc și mondial. Cel puțin din partea noastră, aveți maxim respect și suport necondiționat. Keep fighting, the best is yet to come.”

Aurora și Șerban, cuplul de dansatori româno-italian, continuă să fie exemple de excelență și dedicație în lumea dansului sportiv, reprezentând cu mândrie atât România cât și comunitatea italiană din țara noastră.

Distribuie acest articol