Genova: incendiu provocat de un grup de români la grătar. Necesară intervenția elicopterelor pentru a stinge focul

Un incendiu s-a înregistrat ieri, duminică 6 iulie, pe muntele Gazzo din provincia Genova, regiunea Liguria, când un grup de 6 cetățeni români, 5 bărbați și o femeie, au aprins un foc pe care, mai târziu, din cauza vegetației uscate dimprejur, l-au scăpat de sub control, informează genova24.it.

Era în primele ore ale după-amiezii când flăcările au cuprins cu repeziciune vegetația din preajma focului, extinzându-se spre pădure și amenințând și unele locuințe aflate în preajmă.

Au fost imediați alertați pompierii care au cerut intervenția elicopterelor pentru a domoli incendiul provocat de focul aprins de grupul de români care aveau intenția de a face un grătar tradițional, așa cum au declarat mai târziu forțelor de ordine.

Românii au fost denunțați, interogați și împotriva lor se vor lua măsurile prevăzute de lege în asemena cazuri dar și în funcție de gravitatea daunelor cauzate.

Pe teritoriul italian este de mai multe săptămâni declanșată o alarmă aniincendii provocate de seceta și temperaturile extrem de ridicate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Șeful Protecției Civile Fabrizio Curcio, trage un semnal de alarmă și face un apel la populație să „fie și mai atentă și pregătită“  în caz de incendii de proporții deosebite.

JoiAa trecută doi pensionari, o femeie de 79 de ani și un bărbat de 82 de ani, au murit din cauza unor incendii de pădure de care nu au putut scăpa în regiunea Abruzzo și în apropiere de Matera, în sudul țării.

Distribuie acest articol