Urmărire ca-n filme pe o autostradă din Italia după ce un român a furat un taxi din parcarea unui aeroport

Urmărire ca-n filme pe autostrada A7 din Italia, în dimineața zilei de vineri, 19 noiembrie. În jurul orei 6:50, un cetățean de naționalitate română, prezent de numai trei zile în această țară, a furat un taxi staționat în parcarea din fața aeroportului „Cristoforo Colombo” din Genova și a fugit cu el pe autostrada A7, în direcția Milano.

Scopul său, s-a dovedit mai târziu, a fost tocmai să ajungă în capitala lombardă. Conform Liguria Notizie, acest aspect a fost raportat de șefii Poliției Rutiere Genova.

În urma plângerii proprietarului taxiului care a sunat la 112 și a dat alarma, precum și datorită sistemului GPS de pe autovehicul, românul care a furat taxiul a fost depistat la scurt timp în zona Busalla, de către polițiștii rutieri din Sampierdarena, fiind urmărit pe autostrada A10 și apoi pe autostrada A7.

Interceptat de o altă patrulă de la Polstrada, la cabina de taxare Ronco Scrivia, românul și-a continuat nestingherit fuga spre Isola del Cantone.

Încolțit de cele două patrule, fugarul s-a strecurat pe un șantier de pe autostradă care era pustiu în acel moment. În jurul orei 8:00, polițiștii au reușit să-l facă să oprească autovehiculul și l-au scos din mașină arestându-l, fără a fi nevoie să folosească forța.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Românul va fi judecat în zilele următoare pentru furt .

Distribuie acest articol